usamv_iasi9.jpgUniversitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară ‘Ion Ionescu de la Brad’ din Iaşi va organiza în perioada 24-25 octombrie a 56-a ediţie a simpozionului ştiinţific cu participare internaţională, tema din acest an fiind „Agricultura României în contextul Politicii Agricole Comune (PAC)”.

La manifestare şi-au anunţat prezenţa aproape 200 de specialişti din Cehia, Grecia, Iran, Moldova, Turcia şi România, cu peste 150 de lucrări. Vasile Vântu, rectorul USAMV, a declarat presei că ediţia din acest an va fi marcată de mai multe evenimente, cum ar decernarea titlurilor de doctor honoris causa academicianului Nicolae Săulescu, de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Agricolă Fundulea, şi prof. dr. Adriano Ciani, de la Universitatea din Perugia (Italia).

În programul manifestărilor se regăseşte şi Workshop-ul ‘Noutăţi în domeniul protecţiei plantelor, fertilizării, materialului semincer şi mecanizării agriculturii’. Pe întreaga perioadă a simpozionului, Universitatea va găzdui şi târgul cu produse tradiţionale „Roadele toamnei”, unde vor fi prezenţi peste 25 de mici producători din judeţul Iaşi. Târgul este organizat de către Consiliul Judeţean Iaşi, Camera Agricolă şi Facultatea de Agricultură. AGERPRES