gorghiu alina.jpgViolenţa în şcoli este din ce în ce mai frecventă, fie că este vorba despre violenţă între elevi, fie între profesori şi elevi şi, din păcate, violenţa în şcoli este doar o parte a violenţei cotidiene, a declarat, luni, deputatul PNL Alina Gorghiu, la dezbaterea „Combaterea violenţei în şcoli”, organizată la Palatul Parlamentului.

Deputatul liberal a afirmat că se impune modificarea legii Educaţiei, dar şi constituirea unui grup de lucru din care să facă parte reprezentanţi ai ONG-urilor ce militează pentru drepturile copiilor şi pentru combaterea violenţei la care sunt supuşi aceştia din partea cadrelor didactice şi a părinţilor. Alina Gorghiu a adăugat că se pot face propuneri şi cu privire la îmbunătăţirea curriculei de formare a cadrelor didactice pe partea de psiho-pedagogie.

Directorul general al Poliţiei Comunitare a Municipiului Bucureşti, Ion Ţincu, a subliniat că se impun anumite măsuri în vederea combaterii violenţei copiilor. El a susţinut că „intervenţia statului este târzie, dar dacă se va face, trebuie făcută în mod calculat”, printr-un proiect legislativ.


„Vorbim despre un fenomen. Mediul în care se învaţă poate naşte violenţă. Din păcate, constatăm că în legislaţia din România, cel puţin în zona educaţiei, de formare a profesorilor şi educatorilor, nu se regăseşte partea de psiho-pedagogie. (…) Pentru nivelul legislativ trebuie intervenit în trei legi – prima este Legea învăţământului, care trebuie să aibă o coerenţă clară a sistemului de formare, a doua se referă strict la protecţia copilului, iar a treia – sancţiunea – este în zona ordinii publice, în care nu există decât un ordin comun, din anul 2003, al Ministerului de Interne, privind paza în şcoli”, a declarat Ţincu.

Vicepreşedintele organizaţiei PNL din Sectorul 4, Stelian Fedorca, fost inspector şcolar general pentru Bucureşti, a susţinut că sistemul educaţional şi legea învăţământului nu rezolvă ”malpraxisul educaţional”, din cauză că „acele cadre didactice care comit violenţe asupra elevilor sau părinţii care nu îşi trimit copiii la şcoală nu sunt sancţionaţi”.
Psihologul Diana Stănculeanu, de la „Salvaţi copiii România”, a precizat că ONG-ul pe care îl reprezintă a început, în anul 2002, o serie de programe prin care a tras un „semnal de alarmă” în legătură cu violenţa asupra copiilor, sloganul organizaţiei fiind „Violenţa naşte violenţă”.


„Există o lege care interzice pedeapsa corporală asupra copilului. Din păcate, această lege nu a operat imediat schimbări în practica curentă. Bătaia încă este un fenomen prezent în educaţia copiilor la români. Cifrele sunt îngrijorătoare – peste 75% dintre părinţi recunosc cu seninătate că îşi bat din când în când copiii. E nevoie ca părinţii să înveţe cum îşi pot disciplina copiii fără violenţă”, a spus psihologul. Deputatul Alina Gorghiu a declarat că va organiza o altă dezbatere, mai amplă, pe aceeaşi temă, la care va invita aproximativ 200 de părinţi din sectorul 5, dar şi reprezentanţi ai ONG-urilor, pentru a le prezenta părinţilor metode utile pentru educaţia copiilor. AGERPRES