german_parlament.jpgAmbasada Germaniei în România anunţă organizarea şi pentru anul viitor a burselor de practică în Parlamentul german pentru absolvenţii români ai instituţiilor de învăţământ superior. Misiunea diplomatică arată că Bundestagul Germaniei oferă şi în 2013 cinci burse studenţilor români pentru un stagiu de practică în legislativul german, aceştia putând să se înscrie în competiţia bursieră până pe 30 iunie 2012.

Participanţii din România vor fi selecţionaţi în două etape. Astfel, în prima etapă Ambasada Germaniei va analiza şi verifica documentele depuse la înscriere (conţinutul, motivaţia şi aptitudinile solicitanţilor bursei), urmând ca persoanele selecţionate să fie invitate la Bucureşti la sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie a acestui an la un interviu.

Documentele de înscriere trebuie depuse în două exemplare, respectiv în original şi în copie. Informaţii suplimentare privind condiţiile de participare precum şi documentele de înscriere pot fi găsite accesând pagina de internet: www.bundestag.de/ips.

Bursa internaţională în Parlament se desfăşoară sub patronajul preşedintelui Bundestagului şi, în colaborare cu universităţile din Berlin, oferă tinerilor calificaţi, interesaţi de politică din 28 de ţări participante, printre care şi România, posibilitatea de a cunoaşte sistemul parlamentar de guvernare din Germania. Prin intermediul Universităţii Humboldt din Berlin şi a administraţiei Bundestag-ului German, bursierii IPS vor fi mai întâi introduşi în activitatea parlamentară, efectuând o practică de 15 săptămâni în birourile deputaţilor din Parlamentul german. Programele încep la 1 martie 2013 şi se încheie la 31 iulie 2013. AGERPRES