marga_andrei_.jpgUniversitatea Babeş-Bolyai şi-a sporit, în 2010, eforturile menite să înscrie instituţia în rândul celor competitive la nivel european, cu toate că anul care se va încheia în curând a fost marcat, în România, ”de involuţie economică şi de degradare administrativă”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Andrei Marga, într-o evaluare a activităţii UBB, dată publicităţii.

”În 2010, în ţara noastră a continuat să se aplice măsura greşită şi ilegală a guvernului, adoptată în 2009, de blocare a concursurilor pentru ocuparea de posturi didactice şi nedidactice (…). UBB a cerut, şi în 2010, autorităţilor centrale reluarea reformei competente a universităţilor, revenirea la dubla specializare, reglementarea studiilor postdoctorale, restabilirea educaţiei şi a pedagogiei, compatibilizarea internaţională a teologiilor”, subliniază rectorul UBB. Universitarul clujean subliniază că majoritatea cadrelor didactice din instituţie s-au pronunţat împotriva adoptării proiectului de lege a educaţiei promovat de guvernul actual, pentru că este ”anacronic, eronat, incoerent şi dăunător învăţământului superior”.

Pe de altă parte, Consorţiul ”Universitaria” – compus din Universităţile Bucureşti, Babeş-Bolyai, Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Academia de Ştiinţe Economice Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara – ”s-a pronunţat repetat împotriva evitării dezbaterii proiectului de lege în Parlament”. În privinţa cercetării ştiinţifice, UBB a ocupat, în 2009, primul loc pe ţară. Instituţia şi-a mărit numărul de reviste proprii înregistrate în bazele de date internaţionale, opt dintre ele fiind cotate ISI. Au continuat investiţiile în laboratoare de cercetare şi şi-a început activitatea Institutul de Tehnologie, a fost conceput Programul Biotehnologiei şi reorganizat Institutul de Cercetări Interdisciplinare.


Totodată, a fost creat Centrul de Studii Est-Europene, iar Institutul German a fost reorganizat. S-a trecut la crearea Fundaţiei Cercetării Ştiinţifice şi a Fundaţiei Burselor de Studii. În anul în curs, a avut loc o înnoire a multor specializări şi au început să se deruleze studii postdoctorale. UBB a participat, cu contribuţii proprii, la dezbaterea europeană asupra aplicării Declaraţiei de la Bologna (1999), a guvernanţei universitare şi a reformei universitare. S-a elaborat noua strategie a ”educaţiei de-a lungul întregii vieţi” şi ”educaţiei continue”.


Tot în acest an, UBB şi-a organizat propriul Oficiu de Fund Raising, după cel de Accesare a Fondurilor Europene, deschis în 2009. Şi acţiunile internaţionale ale UBB au continuat, în 2010, cea mai proeminentă vizită politică din istoria instituţiei fiind vizita cancelarului federal al Germaniei, Angela Merkel, ”un eveniment istoric pentru universitate, pentru Transilvania şi pentru ţară”, afirmă rectorul UBB. Referindu-se la cooperările internaţionale ale UBB, Andrei Marga le aminteşte pe cele cu mari universităţi şi instituţii din Genova, Budapesta, Berlin, din China, Rusia, Brazilia şi alte ţări din America Latină, din Turcia, Kazahstan şi Nigeria.


UBB a reuşit să-şi păstreze echilibrul financiar, în 2010, graţie resurselor proprii, şi a continuat să facă investiţii. S-a deschis Bazinul de Nataţie, a început construcţia Căminului Studenţesc Sportul XXI, extinderea clădirii Facultăţii de Geografie, iar la Sfântu Gheorghe (Covasna) a fost deschis şantierul construcţiei clădirii extensiei UBB. ”Intrarea în primele 500 de universităţi din lume s-a lovit, în continuare, de măsuri guvernamentale, precum blocarea ocupării posturilor, care împiedică o ratio competitivă, reducerea finanţării, care împiedică dezvoltarea, tăierea salariilor şi veniturilor, care subminează motivaţia, şi reducerea finanţării cercetării ştiinţifice, care descurajează investigaţiile de laborator”, spune Andrei Marga. Potrivit rectorului UBB, marea problemă care se conturează pentru 2011 este o nouă abordare administrativă a cercetării ştiinţifice. AGERPRES