Fostul ministru al Educaţiei Andrei Marga consideră că bacalaureatul diferenţiat este o soluţie raţională, pe care o salută.

El a declarat miercuri că sistemul trebuie să rămână însă deschis, pentru ca şi elevul care a obţinut bacalaureatul de un anumit nivel să poată ulterior să-l obţină şi pe cel de nivel mai ridicat.

‘Bacalaureatul diferenţiat este o soluţie raţională care s-a mai încercat în România şi a dat rezultate. Noi trebuie să plecăm şi în România de la o premisă foarte simplă: abilităţile, talentele, înclinaţiile elevilor sunt totuşi diferite, pentru că natura umană aduce aceste diferenţe. Aşa stând lucrurile, personal am fost şi sunt de partea ideii unui liceu care permite o anumită profilare. De pildă: dacă un elev este mai talentat la ştiinţele experimentale – fizică, chimie, biologie – atunci e bine ca el să-şi poată accentua aceste preocupări şi în liceu. Dacă el are talente în alte direcţii – să spunem artistice – e bine să fie cultivate aceste înclinaţii. Prin urmare, un bacalaureat diferenţiat în acest fel este raţional. El s-a mai practicat în România şi s-a renunţat, din păcate, la el. La noi există o prejudecată – se crede că un bacalaureat diferenţiat ar scădea nivelul de pregătire. Nu e adevărat. Eu salut revenirea la un bacalaureat diferenţiat, în funcţie de profilurile liceale’, a spus Andrei Marga.

El a precizat că optează pentru o variantă care să lase elevului deschise perspectivele.
‘Sunt două experienţe. O experienţă e cea germană, unde elevul, la un moment dat, trebuie să opteze şi opţiunea lui duce spre o rută înfundată. Dacă el intră pe o pregătire profesională, se opreşte acolo. În România, la rândul meu, am fost de partea ideii unui sistem deschis. Dacă un elev îşi ia un bacalaureat de un anumit nivel, el nu poate fi împiedicat să încerce mai târziu, când vrea el, să-şi ia şi bacalaureatul de un nivel mai ridicat. Personal cred că în condiţiile României trebuie menţinut al doilea sistem, un sistem deschis. Nu facem un serviciu nimănui dacă închidem calea, închidem perspectivele unui nivel de bacalaureat. Pot să fie mai multe niveluri, dar e bine ca sistemul să rămână deschis, să lase tânărului şanse’, a menţionat Andrei Marga.

Comisia de educaţie a Senatului a adoptat miercuri, cu unanimitatea voturilor parlamentarilor prezenţi, raportul la proiectul de lege privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat care dă posibilitatea absolvenţilor de liceu să aleagă între bacalaureatul naţional şi cel profesional. Astfel, absolvenţii de liceu vor putea opta pentru susţinerea bacalaureatului profesional care va permite accesul pe piaţa muncii, dar nu le va permite să urmeze cursurile în învăţământul superior, sau pentru bacalaureatul naţional, care le va da voie să urmeze cursurile unei facultăţi. Raportul adoptat miercuri de comisie ar putea fi inclus pe ordinea de zi a Senatului de lunea viitoare. AGERPRES