Rectorul Universitatii Babes-Bolyai (UBB), prof. univ. dr. Andrei Marga, considera ca sistemul educatiei din Romania va fi paralizat de amatorismul decidentilor de la varful statului, in contextul in care, de altfel, in toate domeniile importante se inregistreaza in acest an un regres fara precedent, „datorat vizibil nepriceperii si neintelegerii functionarii statului”.
„Dupa ce, in 1998-2000, s-a putut inainta spre normalizarea veniturilor in invatamant, in termenii economiei tarii, iar in anii recenti problema salarizarii nu s-a mai pus acut, odata cu proiectul actualului guvern, care reduce substantial salariile din invatamant si din alte sectoare, ne intoarcem in spatele lui 1996, poate mult dincolo. Iar astfel de intoarceri, datorate vizibil nepriceperii si neintelegerii functionarii statului, vor costa enorm. Din nou veniturile celor din educatie vor fi impinse in marginea de jos a grilei, cu consecinte de durata asupra randamentului. Sistemul educatiei va fi paralizat nu de altceva decat de amatorismul decidentilor de la varful statului”, a afirmat rectorul Andrei Marga, intr-o declaratie facuta la solicitarea presei.
Universitarul clujean a afirmat, in context, ca „este evident pentru orice om rational ca nu este nevoie de adoptarea – prin siretlicul asa-zisei asumari a raspunderii guvernului – a vreuneia dintre ‘legile’ anuntate. Cu totul alte legi sunt urgente, iar orice lege poate urma calea normala de adoptare. Partea cea mai trista este insa sufocarea Romaniei cu decizii imature si nechibzuite, cu adevarate stupiditati, cum s-a spus, pe buna dreptate. Sunt, la randul meu, consternat sa vad persoane care se lauda ca ar fi universitari umpland deciziile tarii cu abordarile lor diletante si paguboase”.
Potrivit rectorului UBB, orice om normal este dispus la sacrificii si nimeni nu ignora dificultatile crizei. „Dar nici un om rezonabil nu poate accepta sacrificii la care obliga, de fapt, nepriceperea si reaua credinta. De aceea, nu putem sa nu solicitam oamenilor cu capul pe umeri si responsabili, revenirea la ratiune si pregatirea pentru dezbatere – publica si parlamentara – a unui program anticriza competent si a unei legi serioase a salarizarii. Ar trebui revenit la invatatura simpla ca trebuie gandite, cu pricepere, solutii, in locul propagandei si al siretlicurilor ieftine, ce pareau depasite de mult”, a precizat Andrei Marga.