ANOSR cere retragerea proiectului de lege privind stagiile de adoptare profesională

anosr.jpgAlianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită retragerea proiectului de Lege privind stagiile de adaptare profesională şi constituirea unui grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Ministerului Educaţiei, studenţilor şi angajatorilor în vederea elaborării unui nou proiect care să protejeze tinerii şi să reglementeze în mod eficient desfăşurarea stagiilor de practică pe perioada studiilor şi/sau ulterior acestora.

“ANOSR constată cu îngrijorare şi dezamăgire că prevederile proiectului de Lege privind stagiile de adaptare profesională expun tinerii la exploatare şi abuzuri intolerabile din partea angajatorilor. Prin acest proiect absolvenţii ar putea fi obligaţi să lucreze pe salarii extrem de mici, apropiate de minimul pe economie. Aceştia ar putea fi nevoiţi să treacă prin câte un stagiu de pregătire după fiecare formă de învăţământ de nivel superior, fără a beneficia de prevederile normale privind stabilitatea relaţiei de muncă. Calitatea stagiilor de adaptare profesională nu este garantată, neexistând un mecanism clar de monitorizare şi control din partea statului”, a declarat joi preşedintele ANOSR Mihai Dragoş.

Potrivit acestuia, prin proiectul de lege tinerii ar putea fi puşi la plată dacă nu rămân angajaţi pe termen lung în unitatea în care şi-au făcut stagiul şi conform proiectului de lege, dacă stagiarul doreşte să schimbe sau să renunţe la locul de muncă după finalizarea stagiului, poate fi obligat să plătească cheltuielile aferente formării.

“Evaluarea finală (calificativul) poate ştirbi definitiv şansele de ascensiune profesională a unui tânăr şi poate fi folosită ca instrument de şantaj de către angajatorii care vor dori să oblige stagiarii la activităţi neprevăzute în contract. Proiectul are lacune severe referitoare la pârghiile prin care statul poate să se asigure că aceste stagii îşi îndeplinesc obiectivele pentru care au fost create. ANOSR consideră că termenul de nouă zile în care acest proiect se află în dezbatere publică este absolut insuficient pentru o consultare serioasă şi solicită Ministerului Muncii păstrarea proiectelor importante în dezbatere publică timp de 30 de zile şi consultarea directă a reprezentanţilor categoriilor sociale interesate”, susţin reprezentanţii ANOSR. AGERPRES