clasa_goala1.jpgÎn România, dintre cei 60.645 de copii cu dizabilităţi, 17.975 nu sunt şcolarizaţi, a susţinut, marţi, preşedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD), Mădălina Turza, cu ocazia lansării primei cercetări naţionale despre sistemul de educaţie specială din ţara noastră.

„Numărul copiilor cu dizabilităţi expuşi riscului rămânerii în afara sistemului de educaţie este foarte mare”, relevă studiul „Izolaţi printre noi – Dimensiuni ale participării copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în sistemul de educaţie românesc”.

Mădălina Turza a atras atenţia asupra faptului că, în urma adunării datelor direct de la şcolile speciale, a reieşit că în aceste instituţii de învăţământ ar fi înscrişi 31.486 de copii cu dizabilităţi, adică de trei ori mai mulţi decât indică statisticile oficiale. În contrast, datele oficiale arată că, dintre cei 42.670 de copii cu dizabilităţi care urmează o formă de învăţământ, 30.766 sunt înscrişi în şcoli de masă şi doar 11.904 sunt în şcoli speciale.

Ea a subliniat că doar 39 de copii dintr-un număr mediu de 3.000 de copii cu dizabilităţi din Bucureşti au reuşit să se transfere din învăţământul special în cel de masă, între anii 2010-2015, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

„Accesarea sistemului de educaţie specială se constituie într-un obstacol major în ceea ce priveşte transferul şi/sau posibilitatea continuării studiilor în sistemul public de masă”, relevă studiul finanţat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă – Iniţiativa pentru Drepturile Omului.

Se consideră că principalul factor de risc în ceea ce priveşte asigurarea dreptului la educaţie este existenţa unei dizabilităţi asociate principalei dizabilităţi, de obicei intelectuală, menţionându-se că există cazuri în care chiar şi şcolile speciale tind să refuze copii cu dizabilităţi asociate sau severe. O altă problemă o reprezintă faptul că şcolile speciale sunt de cele mai multe ori situate în marile oraşe, îngreunând accesul copiilor din zona rurală. Potrivit studiului, părinţii intervievaţi au semnalat lipsa de adaptare, a serviciilor centrate pe copil, dar şi evaluarea „formală” a copiilor din şcolile speciale.
„După cum rezultă din rapoartele interne ale şcolilor speciale, în toate unităţile de învăţământ special din România, procentul mediu de promovabilitate este de peste 90%, fapt ce nu poate fi corelat, sub nicio formă, cu semne de incluziune socială mai departe în viaţa copilului, cu cele de incluziune pe piaţa muncii sau de transfer către învăţământul de masă”, mai reiese din raport.
Pe de altă parte, se apreciază că, în ciuda faptului că bugetul de stat alocă anual peste 100 de milioane de euro pentru funcţionarea sistemului de educaţie specială, rezultatele nu se reflectă în calitatea serviciilor educaţionale şi de reabilitare oferite.

Studiul atrage atenţia şi asupra faptului că numărul copiilor romi din şcolile speciale este disproporţionat.

„Foarte mulţi copii romi eşuează în aceste unităţi şcolare după ce încearcă, fără succes, să primească serviciile şcolilor de masă; suprareprezentarea copiilor romi în reţeaua de învăţământ special este argumentată prin: (auto)marginalizare, sărăcie, nevoie de conservare a sistemului şcolar special, nevoi medicale specifice”, reiese din studiu.

Soluţia recomandată de CEDCD este crearea unui Program Naţional de Incluziune care să prevadă: recrutarea de personal suplimentar şi pregătirea personalului didactic existent, implementarea unor sisteme de comunicare alternativă, elaborarea unui plan de acţiune etapizat de transformare a şcolilor de masă în şcoli incluzive, flexibilizarea curricumului naţional, mecanisme de evaluare diferenţiate, descentralizarea sistemului de educaţie. AGERPRES