Aproape 300 de unitati din invatamantul preuniversitar privat risca sa fie desfiintate, desi, de doi ani, trebuiau sa depuna cererile de acreditare, dar nu au facut-o, a declarat vicepresedintele Agentiei Romane de Asigurarea Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP), Constanta Mihaila.
Reprezentanta ARACIP a afirmat ca agentia va solicita unui numar de aproximativ 2.000 de scoli de stat acreditate sa inainteze fiecare un raport de valoare interna.

Potrivit acesteia, selectia celor 2.000 de unitati scolare de stat va fi facuta de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului sau de inspectoratele scolare.
„Nu noi decidem care vor fi unitatile de stat acreditate ce vor trebui sa ne inainteze raport de evaluare interna”, a precizat Mihaila, care a spus ca rapoartele vor fi solicitate in termen de o luna si primite de la scoli la sfarsitul primului trimestru.
Referindu-se la finalizarea rapoartelor de catre unitatile din invatamantul preuniversitar, Constanta Mihaila a spus ca, desi reprezentantii scolilor stiau ca trebuiau sa-si finalizeze fiecare raportul, putini au facut-o.

„Putine unitati scolare si-au finalizat raportul si l-au facut public desi stiau ca trebuie sa fie gata pana la 10 octombrie. In general, din ce am citit, exista o tendinta de a excela in rapoartele de evaluare interna la capitolul laude. Probabil, comisiilor din scoli le este frica de evaluatori si ii vad ca pe niste inspectori”, a spus reprezentantul ARACIP.

Constanta Mihaila a mai afirmat ca in ce priveste invatamantul particular se observa o frica de concurenta la intocmirea rapoartelor de evaluare interna si mai mare fata de scolile de stat.

„La particulari, frica este si mai mare. Exista o frica de concurenta ca nu cumva altul sa se laude mai mult”, a spus Mihaila.

In opinia sa, evaluarea externa va fi mult mai importanta decat cea interna.
Ea a tinut sa sublinieze ca raportul de evaluare interna al fiecarei unitati scolare nu este facut de director, ci de o comisie de asigurare a calitatii din fiecare scoala formata din membri sindicalisti, parinti, profesori si chiar elevi.

Una dintre prioritatile ARACIP, dupa cum sustine vicepresedintele acestei agentii, este autorizarea specialitatilor nou create la unitatile de invatamant preuniversitar, care se va face in perioada 1 noiembrie-14 decembrie.
Constanta Mihaila a spus ca, in prezent, ARACIP monitorizeaza pentru acreditare 30 de unitati din invatamant preuniversitar privat.

Printre obiectivele ARACIP pentru perioada octombrie 2007 – septembrie 2008 se afla autorizarea de functionare provizorie a 500 de unitati de invatamant de stat scolare si autorizarea permanenta a 200 de unitati scolare.

Alte obiective sunt acreditarea a 300 de unitati din invatamantul particular, incepand cu 15 august 2007, si evaluarea periodica a circa 2.000 de unitati scolare.

In perioada noiembrie 2005 – octombrie 2007 au primit autorizare de functionare provizorie 417 unitati de invatamant de stat din 440, 112 de invatamant particular din 125 de unitati evaluate. O singura unitate de invatamant particular a fost evaluata si acreditata in aceeasi perioada.