Aproximativ 100 de copii vor fi “studenţi” pentru două săptămâni

univ copiilor.jpgAproximativ 100 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani vor participa în perioada 21 iunie – 2 iulie la prima “Universitatea a copiilor” a cărei festivitatea de deschidere a avut loc luni în Aula Magna a Universităţii din Bucureşti.

Copiii vor merge la cursuri susţinute de profesori universitari şi vor intra în contact direct cu lumea ştiinţifică şi cu lumea universitară. Folosind ca metodologie interactivitatea, jocul, experimentul, lucrul în echipă, copiii vor fi îndrumaţi spre descoperirea aplicării practice a cunoştinţelor dobândite pentru a-şi exprima creativ şi interactiv o posibilă opţiune pentru viitoarea lor carieră şi vor înţelege necesitatea finalizării studiilor universitare.

În perioada 21 iunie – 2 iulie, atelierele interactive din cadrul proiectului se vor desfăşura în sediile Universităţii din Bucureşti, sub forma de cursuri practice bazate pe metodele “brainstorming”, “be-active and join-in”, “learning by doing”, “hands-on”. “Universitatea Copiilor” este un spaţiu multidisciplinar în care copiii îşi pot exprima creativ şi interactiv o posibilă opţiune pentru viitoarea lor carieră: unii în domeniul ştiinţelor exacte şi tehnologiei informaţiei, alţii în materia ştiinţelor socio-umane, artă, medicină etc.

Potrivit organizatorilor, programul plasează copilul în contextul universitar şi stimulează curiozitatea naturală a acestuia, prin metode interactive care pun accentul pe aplicabilitatea cunoştinţelor dobândite. Aceasta reprezintă un mediu nou şi incitant pentru a învăţa într-o manieră relaxată unde profesori universitari şi specialişti ai domeniului vor folosi un limbaj concomitent riguros şi accesibil, deosebit de atractiv, pornind de la problemele de cunoaştere care îi preocupă pe copii. Un element aparte al programului îl reprezintă modulul de comunicare şi jurnalism, susţinut de realizatori de radio, membri ai Uniunii Naţionale a Creatorilor de Emisiuni Radiofonice, cu sprijinul Societăţii Române de Radiodifuziune.


“Universitatea Copiilor” este un proiect anual susţinut de către instituţiile academice şi municipalităţile marilor oraşe europene – peste 200 de instituţii academice din Europa, fiind recunoscut ca un instrument adecvat trezirii interesului copiilor pentru ştiinţă şi tehnologie. În România, proiectul este realizat de Asociaţia “Universitatea Copiilor România”, membră în Reţeaua Internaţională a Universităţilor Copiilor EUCU.NET (European Children’s Universities Network) în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti şi cu sprijinul Fundaţiei “Dinu Patriciu”. AGERPRES