48,3% dintre liceeni din judeţul Constanţa consideră că drepturile elevilor nu sunt respectate deloc sau doar parţial, arată studiul ‘Barometrul respectării drepturilor elevilor din judeţul Constanţa în anul şcolar 2016-2017’, o cercetare pe 20 de indicatori, care măsoară gradul de respectare a drepturilor beneficiarilor principali ai actului de educaţie în liceele din judeţul Constanţa, studiu lansat de Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC).

„Unul din drepturile încălcate cel mai frecvent este cel la învăţământ gratuit, 70,1% dintre liceeni constănţeni declarând că le-au fost cerute sume de bani prin care să se asigure funcţionarea unităţii de învăţământ, în special pentru cheltuieli materiale, achiziţionare de mobilier, renovări etc., tocmai acele obligaţii legale care revin statului şi autorităţilor locale”, arată studiul.

De asemenea, 89,2% dintre elevii de liceu reclamă că nu şi-au putut exercita dreptul de a oferi feedback profesorilor care predau la clasă, la finalul semestrului. „Prin Statutul Elevului a fost introdusă o prevedere explicită, prin care profesorilor le este interzis să îl consemneze absent pe elev în cazul în care acesta este prezent. De asemenea, aceeaşi prevedere, art. 7, lit. ff), stabileşte că instrumentul absenţei nu poate fi folosit ca măsură de coerciţie. Extrem de grav este faptul că pentru majoritatea profesorilor din judeţul Constanţa norma imperativă a legii nu înseamnă nimic, 70,1% dinte respondenţi indicând că lor sau colegilor lor, cel puţin o dată, le-a fost consemnată absenţa, chiar dacă erau prezenţi în clasă. Atragem atenţia că acest fapt reprezintă, de asemenea, o eludare a regimului sancţionator impus de cap. V din Statutul Elevului, profesorii alegând utilizarea unor sancţiuni alternative, nelegale. Totodată, în acest caz intrăm în sfera infracţiunilor, fapta de a consemna absenţa unui elev în condiţiile în care acesta este prezent reprezentând infracţiunea de fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 321 Cod penal”, se arată într-un comunicat de presă al AEC.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 402 elevi din 44 de licee din judeţ, marja de eroare calculată fiind de +/- 4%. Elevii respondenţi provin de la toate filierele, profilurile şi specializările existente, ceea ce conferă studiului un caracter reprezentativ, susţine AEC. AGERPRES