OMV Petrom și Junior Achievement România continuă colaborarea în proiectul „Aptitudini esențiale pentru succesul tinerilor din comunitatea ta”. Proiectul urmărește apropierea tinerilor de realitatea economică și familiarizarea lor cu principiile moderne ale antreprenoriatului, cu abilitățile și cunoștințele specifice joburilor actuale și viitoare, ajutându-i să înțeleagă importanța inovației și a comportamentului responsabil față de resurse și mediu și cum pot să contribuie la bunăstarea comunității.

Proiectul, format din patru părți componente, oferă celor aproximativ 500 de elevi de liceu și profesori participanți oportunitatea de a se implica într-o varietate de experiențe practice de învățare, derulate în format blended learning. Astfel, prin implicarea voluntarilor din mediul de afaceri și sub coordonarea profesorilor, tinerii sunt angrenați în activități ce le permit să dobândească și să pună în practică abilități și cunoștințe necesare tranziției către piața muncii și formării lor ca viitori adulți.

Pe lângă faptul că îi coordonează pe elevi, profesorii sunt și beneficiari direcți ai proiectului, prin sesiunile de training ce le sunt destinate și special create pentru a veni în sprijinul adaptării lor la un sistem educațional modern, în acord cu nevoile de învățare ale elevilor si cu formatul blended learning.

 

 

Continuarea materialului pe www.hackathons.ro.