Primul cămin studenţesc dintr-un total de 30 care vor fi construite de Guvern a fost finalizat la Arad şi a fost predat de Compania Naţională de Investiţii, marţi, în proprietatea Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad, investiţia în clădirea care oferă 110 locuri de cazare fiind de aproximativ 16 milioane de lei.

La inaugurarea căminului şi semnarea documentelor de predare în administrarea universităţii au participat, între alţii, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, persoane stând jos şi persoane în picioare

Ministrul Cseke Attila a precizat că noul cămin cu patru etaje şi mansardă are 54 de camere şi oferă 110 locuri pentru studenţi.

„Suntem la prima inaugurare a unui cămin studenţesc care este predat în proprietatea unei universităţi din România, construit prin program guvernamental cu finanţare din bugetul Ministerului Dezvoltării. Este un program guvernamental ambiţios, început acum câţiva ani şi care s-a dezvoltat în aşa fel încât astăzi avem 15 obiective de investiţii care au aprobare pentru execuţia lor, din care două sunt finalizate. Suntem astăzi la Arad, unde predăm prima investiţie de acest gen, am recepţionat un alt cămin studenţesc la Universitatea din Alba Iulia, care urmează a fi predat în aceste zile în proprietatea universităţii de acolo”, a spus ministrul Dezvoltării.

El a precizat că alte cinci obiective urmează a fi aprobate în perioada următoare, având documentaţia aproape completă, dar se mai lucrează pentru ca alte zece cămine studenţeşti să fie construite în viitor.

„Acest program guvernamental va cuprinde 30 de cămine studenţeşti noi, în total aproape 7.000 de locuri de cazare în infrastructură modernă pentru studenţii universităţilor din România. (…) Astăzi, cele 20 de obiective care au aprobare au finanţare de peste 1,2 miliarde de lei”, a spus ministrul Dezvoltării.

El a arătat că aceste cămine sunt construite în urma unui parteneriat cu ministerul Educaţiei.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a spus că inaugurarea de la Arad „e un început care trebuie amplificat, pentru că e nevoie de infrastructură în sistemul de educaţie”.

„Sper să putem depăşi ritmul lent în care ne mişcăm”, a punctat Cîmpeanu, care a arătat că „scuze se găsesc întotdeauna” şi a reclamat relaţiile „nu foarte eficiente între sistemul de educaţie şi autorităţile locale”.

Ar putea fi o imagine cu mobilă şi dormitor

Lucrările de construire a căminului studenţesc din Arad au început la finalul anului 2019 şi iniţial se spunea că termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni.

Pe lângă spaţiile de cazare, clădirea are la fiecare nivel câte o sală de lectură, o chicinetă, o spălătorie şi o uscătorie. AGERPRES