Peste 2.700 de elevi cu vârsta între 13 şi 15 ani, din mai mult de 180 de şcoli, licee şi colegii de la nivel naţional au participat la ediţia a IV-a a finalei naţionale a concursului European Money Quiz, organizată de Asociaţia Română a Băncilor în parteneriat cu Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Finanţelor şi Institutul Bancar Român, conform unui comunicat al ARB.

Numărul elevilor participanţi la competiţia naţională de educaţie financiară a crescut cu 65%, comparativ cu ediţia de anul trecut. Aproximativ 75% dintre elevi au acordat răspunsuri corecte la cel puţin 10 întrebări din totalul celor 15 întrebări de educaţie financiară din cadrul concursului.

European Money Quiz, parte a concursului European Money Week lansat la nivelul Federaţiei Bancare Europene şi organizat în perioada 21-27 martie 2022 şi sub brandul Global Money Week, urmăreşte testarea cunoştinţelor de educaţie financiară în rândul elevilor cu vârsta între 13-15 ani.

Global Money Week este o campanie de conştientizare desfăşurată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică la nivel mondial privind dobândirea de către elevi a cunoştinţelor, abilităţilor şi comportamentelor necesare pentru a lua decizii financiare sănătoase.

Şase elevi de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” Bucureşti, Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu, Complexul Educaţional Laude-Reut Bucureşti şi Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Cluj Napoca au fost câştigătorii celor două sesiuni organizate anul acesta în cadrul concursului naţional European Money Quiz, oferind cele mai multe răspunsuri corecte în cel mai scurt timp. În cadrul fiecărei sesiuni, câştigătorul locului I primeşte un premiu net în valoare de 3.000 lei, câştigătorul premiului II beneficiază de 2.000 lei şi ocupantul locului III primeşte un premiu în valoare de 1.000 lei. Cei doi elevi câştigători în cadrul celor două sesiuni de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” Bucureşti şi Colegiul Naţional

„Octavian Goga” Sibiu vor reprezenta România la finala europeană a concursului de educaţie financiară European Money Quiz care se desfăşoară on line la data de 10 mai 2022 la care participă 28 de state europene. Câştigătorii vor primi titlul de campioni europeni ai banilor în 2022 şi premii în bani.

Desfăşurarea acestui concurs în România se înscrie în programele de educaţie financiară derulate de Banca Naţională a României, Ministerul Finanţelor, Ministerul Educaţiei, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Asociaţia Română a Băncilor, în baza Acordului de colaborare încheiat în anul 2018. Acordul de colaborare prevede realizarea de activităţi comune în domeniul educaţiei financiare şi elaborarea Strategiei Naţionale de Educaţie Financiară. AGERPRES