Peste o sută de elevi olimpici gălăţeni, câştigători ai unor concursuri naţionale şi internaţionale, au fost premiaţi de Arhiepiscopia Dunării de Jos, a informat biroul de presă al eparhiei. Potrivit comunicatului, arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, le-a oferit celor peste o sută de tineri cu performanţe remarcabile la diferite concursuri şi olimpiade diploma „Tinereţe şi Credinţă”, câte un exemplar din Sfânta Scriptură, o carte de rugăciuni, un triptic şi alte daruri de suflet.

„Arhiepiscopia Dunării de Jos a premiat toţi tinerii care au obţinut în oraşul Galaţi distincţii pe plan local, naţional şi internaţional, pentru că tinerii sunt minunaţi atunci când sunt preţuiţi şi sunt valoroşi când ei înşişi preţuiesc valorile sacre ale Bisericii şi neamului nostru!”, a spus arhiepiscopul Casian. Valoarea totală a premiilor s-a ridicat la suma de 15.860 lei. AGERPRES