Academia de Studii Economie (ASE) Bucureşti a redeschis, entru prima oară în ultimii 10 ani, anul universitar la Centrul de Învăţământ al Distanţă din Tulcea. Unitatea are în momentul de faţă 48 de studenţi, iar la ceremonialul găzduit de Colegiul economic Delta Dunării au participat atât conducerea unităţii, cât şi autorităţi judeţene.

„E o mulţumire sufletească că am reuşit să redeschidem, după 10 ani, Centrul de învăţământ de la Tulcea, e drept cu o singură facultate, de Economie Agroalimentară şi a Mediului. Vorbeam mai devreme cu reprezentanţii conducerii judeţului că ne gândim la cea de-a doua specializare, de Administraţia Publică, dar să vedem cum merge cu această specializare mai întâi”, a declarat în timpul deschiderii rectorul ASE, Nicolae Istudor.

El a menţionat că la preluarea mandatului de rector al ASE şi-a propus deschiderea câtorva centre de învăţământ la distanţă. „Când am preluat mandatul de rector ne-am propus să redeschidem câteva centre de învăţământ la distanţă. Aveam două care funcţionau la Buzău şi Piatra Neamţ, am redeschis Deva, pentru că acolo aveam un sediu, şi ne-am gândit la Tulcea, pentru că e şi o relaţie de suflet. Avem aici foarte mulţi prieteni şi era normal să fie o prioritate”, a mai spus Istudor.

În timpul alocuţiunii susţinute la deschiderea anului universitar, rectorul ASE şi-a exprimat deschiderea pentru a organiza cursuri de pregătire continuă şi a colabora cu autorităţile în implementarea proiectelor. Taxa anuală de şcolarizare percepută studenţilor din Tulcea ai ASE este de 3.500 de de lei. AGERPRES