ase bucrestii.jpgAcademia de Studii Economice din Bucureşti organizează, în perioada 20-21 martie 2013, târgul de locuri de muncă şi de practică, „ASE Job & Internship Fair”, destinat studenţilor şi absolvenţilor de învăţământ economic superior.

Potrivit unui comunicat de presă al ASE, târgul este organizat în clădirea Ion N. Angelescu din cadrul ASE Bucureşti, prin intermediul Asociaţiei Absolvenţilor ASE – ALUMNI ASE şi în parteneriat cu Uniunea Studenţilor ASE (USASE).

În cadrul târgului de joburi şi internship vor participa companii care îşi desfăşoară activitatea în domeniile financiar-bancar, asigurări şi brokeraj, contabilitate, audit şi consultanţă, managementul resurselor umane, marketing, cercetare de piaţă şi publicitate, comerţ, turism, IT-telecom, imobiliar, energie, precum şi din alte domenii economice, de administraţie şi de afaceri, de interes pentru studenţi şi absolvenţi.

„ASE Job & Internship Fair” vine în sprijinul studenţilor şi absolvenţilor cu cele mai bune joburi şi locuri de practică, în cadrul companiilor multinaţionale şi întreprinderilor mici şi mijlocii din România. De asemenea, studenţii şi absolvenţii vor avea ocazia de a discuta cu reprezentanţii companiilor participante despre oportunităţile oferite în dezvoltarea carierei.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei de învăţământ superior, în anul 2013, Academia de Studii Economice împlineşte 100 de ani de la înfiinţare, iar târgul „ASE Job & Internship Fair” face parte din seria de evenimente festive organizate pentru aniversarea centenară a universităţii.
La târgul ASE organizatorii sunt aşteptaţi să participe peste 5.000 de studenţi şi absolvenţi. AGERPRES