Conducerea Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi” din Iaşi organizează, începând cu 5 august, şapte cursuri şi ateliere de vară, cu o tematică variată, pentru copii, adolescenţi şi adulţi.

Diana Ghiorghieş, şef Serviciu Programe, Proiecte Culturale din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi”, a declarat miercuri că oferta de programe pentru copii include un atelier de arte plastice, intitulat Ora de pictură şi cursuri de limbă şi civilizaţie coreeană. Adolescenţii şi tinerii adulţi sunt aşteptaţi la cursurile de „Bune maniere online şi offline” prin intermediul proiectului „E-tiquette, please” şi la cele de blogging şi jurnalism.

Pentru seniori, Biblioteca Judeţeană organizează, în parteneriat cu Centrul Multicultural pentru Vârsta a Treia, cursuri de iniţiere în utilizarea calculatorului şi a internetului. Tot în luna august debutează alte două programe: unul de nutriţie şi slăbit sănătos, denumit „Exist, deci mi-e foame!” şi, respectiv, „Lectură şi scriere creative”, atelier la care sunt aşteptate să se înscrie persoane de toate vârstele.
„Participarea la toate cursurile şi atelierele organizate de bibliotecă este gratuită, constituirea grupelor făcându-se în ordinea înscrierilor, în limita locurilor disponibile. Cursurile sunt moderate atât de bibliotecari, cât şi de colaboratori voluntari ai bibliotecii, specialişti în tematicile abordate”, a precizat Diana Ghiorghieş. AGERPRES