euroscoala.jpgBiroul de Informare al Parlamentului European in Romania a anuntat recent castigatorii competitiei EUROSCOLA, program creat pentru a informa tinerii despre procesul de integrare europeana si pentru a promova participarea lor la constructia Uniunii Europene.
Scolile castigatoare ale editiei 2009 sunt urmatoarele: Colegiul National „Unirea” Turnu Magurele, jud. Teleorman; Liceul Teoretic „Miron Costin” Iasi; Colegiul National „Tudor Vladimirescu” Tg.Jiu; Liceul Teoretic „Jean Monnet” Bucuresti; Colegiul National „Mihai Eminescu” Buzau; Liceul Teoretic Costesti, jud. Arges; Colegiul National „George Baritiu” Cluj-Napoca; Liceul Teologic Unitarian „Janos Zsigmond” Cluj-Napoca; Colegiul National Iasi; Liceul Teoretic Filipestii de Padure, jud. Prahova.

Parlamentul European a creat programul Euroscola pentru a informa tinerii despre procesul de integrare europeana si pentru a promova participarea lor la constructia Uniunii Europene. Scopul programului este sa ii aduca impreuna pe copiii de liceu din cele 27 de state membre, oferindu-le ocazia de a afla cum functioneaza Parlamentul European, dar si de a se cunoaste intre ei, de a invata despre modul de viata, despre viziunile si asteptarile tinerilor din alte state membre ale UE.

Zilele Euroscola sunt organizate la Strasbourg de mai multe ori pe an. La fiecare eveniment, se aduna sute de copii din toata Uniunea Europeana pentru a impartasi experiente, ganduri, opinii despre Europa si pentru a concura pe mai multe teme privind constructia si viitorul Europei.

In 2008, Biroul de Informare al Parlamentului European in Romania a lansat prima editie a concursului Euroscola in Romania. Primele 15 licee clasate in competitia nationala participa de-a lungul intregului an la concursul Euroscola de la Strasbourg.

Anul acesta Biroul de Informare lanseaza cea de a 2-a editie a competitiei nationale pentru a identifica liceele ce vor participa la Euroscola in anul 2010. Concursul national se va desfasura conform principiilor egalitatii de sanse si accesului egal la informare si la concurs. Nicio scoala nu va putea primi subventii de participare la Zilele Euroscola de la Strasbourg de doua ori in cursul aceluiasi an competitional. Prioritatea de participare o vor avea intotdeauna scolile care au castigat pentru prima data.

Prin intermediul competitiei nationale din acest an, dorim sa atragem atentia si interesul participantilor asupra unui eveniment major pentru Uniunea Europeana in general si pentru Parlamentul European in particular: alegerile europene – iunie 2009. La 30 de ani de la primele alegeri europene directe, 375 de milioane de cetateni europeni sunt chemati la vot in 27 de state membre, pentru a vota 732 de deputati europeni. Este vorba despre unul dintre cele mai mari exercitii democratice din lume, pentru a vota cea mai mare adunare parlamentara multinationala.

Acest concurs este deschis pentru copiii cu varste intre 16 si 18 ani. Fiecare liceu participant poate fi reprezentat de un numar maxim de 25 de copii si 3 profesori. Grupurile de copii pot fi formate dintr-o clasa sau din copii din diferite clase ale aceluiasi liceu. Un liceu nu poate participa decat cu o singura echipa.