principesa_margareta.jpgPrincipesa Margareta şi principele Radu au inaugurat, luni, bursele de studii „Regele Carol I” şi „Regina Elisabeta”, doi studenţi de la Academia de Studii Economice Bucureşti urmând să primească, în urma unei competiţii, aceste distincţii pe 3 decembrie, în Sala Tronului a Castelului Peleş.

Cele două burse regale dedicate studenţilor bucureşteni, în valoare de 1.000 de euro fiecare, fondate în acest an de principesa Margareta şi principele Radu, au caracter anual şi sunt o continuare a legăturii tradiţionale dintre Coroană şi educaţie, începută de întemeietorul României moderne, Regele Carol I.

Potrivit metodologiei de acordare a burselor, pot aplica pentru obţinerea acestor distincţii studenţii integralişti de la programele de licenţă cu frecvenţă, anii doi sau trei, a căror medie generală în anii de studii anteriori este de minim 9 şi au avut pe ultimele trei luni un venit lunar net mediu pe membru de familie de cel mult 750 de lei. În urma unui concurs, rezultatele vor fi publice pe data de 25 noiembrie.

În deschiderea evenimentului, desfăşurat în Aula ASE, rectorul Pavel Năstase a invitat la păstrarea unui moment de reculegere în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în tragedia de la clubul Colectiv şi a urat însănătoşire grabnică celor doi studenţi de la Marketing şi Cibernetică internaţi în urma incendiului.
Mulţumind pentru generozitate Familiei Regale, prof. Năstase a vorbit despre istoria legăturii dintre Casa Regală a României şi ASE, începând cu regele Carol I şi regina Elisabeta, şi a prezentat condiţiile în care studenţii pot aplica pentru obţinerea acestei burse.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECŞ), Sorin Mihai Cîmpeanu, a salutat iniţiativa regală.

„Mă bucură şi mă emoţionează gestul Alteţelor Lor Regale de onorare a performanţei, de promovare a spiritului de cinstită şi dreaptă competiţie”, a spus ministrul. El şi-a exprimat regretul pentru cei care au pierit în incendiul de la clubul Colectiv.

Principele Radu a evocat modul în care regele Carol I a fondat Şcoala Românească şi a afirmat că decizia principesei reprezintă un gest de continuare a ceea ce predecesorii săi au făcut în acest sens.
„Bursele noastre sunt modeste, dar ele au un înţeles care depăşeşte valoarea materială, şi anume acela că fiecare dintre fericiţii câştigători ai acestor burse e un om însemnat, un om norocos. El poartă cu sine nu numai o şansă de a face un pas înainte, ci şi o extraordinară încărcătură de simbol”, a spus principele Radu.

El a subliniat că Familia Regală doreşte să rămână în afara concursului de acordare a acestor distincţii.

Totodată, principele a amintit că două distincţii similare – Bursele „Regele Ferdinand I” şi „Regina Maria” – vor fi acordate studenţilor.

Referindu-se la tragedia de la clubul Colectiv, el a afirmat că printre cauzele acesteia se numără şi faptul că timp de 40 de ani de sistem comunist ”am uitat să respectăm viaţa noastră şi a celor de lângă noi”. ”Timp de 40 de ani, cei din generaţia mea şi a părinţilor mei am fost învăţaţi că nu valorăm nimic, că nu avem dreptul să visăm (…), că tot ceea ce avem dreptul să facem este să ascultăm de ce spun ceilalţi (…), ceea ce e în contradicţie absolută cu libertatea”, a spus principele.

El a subliniat că mesajele adresate cu ocazia tristului eveniment de către regele Mihai şi principesa Margareta fac referire de fapt la acest aspect, afirmând că societatea românească nu a fost întotdeauna la fel. AGERPRES