univ-eftimie-murgu-resita.jpgProcesul de înscriere la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa a început vineri şi se va încheia pe 21 iulie.

La majoritatea specializărilor existente în Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa admiterea se face pe baza concursului de dosare. Există, însă, şi trei programe de studii la care vor fi organizate probe de examinare, în zilele de 23 şi 24 iulie.

Este vorba de Drept european şi internaţional, la care se va organiza admitere pe bază de probe scrise la trei discipline, respectiv, la limba română, o limbă străină şi la istorie universală, apoi la Educaţie fizică şi sportivă, la care se susţin proba de verificare a aptitudinilor psihomotrice, ca probă eliminatorie, şi proba practică de aptitudini sportive, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar şi Teologie ortodoxă didactică, unde se susţin teste eliminatorii, unde candidaţii vor fi notaţi cu admis sau respins, proba de comunicare şi de muzică bisericească.

Cei care susţin concursul de admitere se clasifică în ordinea descrescătoare a mediei generale de admitere. Media generală minimă de admitere la studiile universitare de licenţă este cinci.

Pentru anul întâi de studiu, capacitatea maximă de şcolarizare la cursurile de zi este de 900 de locuri, iar la cursurile de învăţământ la distanţă, cu taxă, sunt 300 de locuri disponibile. Dintre locurile la zi, 335 sunt finanţate de la buget, din care şapte pentru romi, 461 cu taxă, 10 locuri sunt pentru tinerii din Republica Moldova cu bacalaureatul absolvit în România şi 94 de locuri pentru cetăţenii români din diaspora.

În ceea ce priveşte studiile de Master, numărul total de locuri, la zi, se ridică la 445, din care, 200 sunt locuri fără taxă şi 220 cu taxă. De asemenea, 25 locuri sunt pentru tinerii de origine română din Republica Moldova, din ţări învecinate sau diasporă, din care, zece sunt locuri cu bursă. Şi în acest caz, procesul de înscriere a început vineri, 13 iulie şi se va încheia tot pe 21 iulie.

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa are o experienţă de 41 de ani în învăţământul superior de stat şi aproape patru mii de studenţi înmatriculaţi la cele şase facultăţi şi cele două departamente existente. AGERPRES