Cele două săli de clasă ale Colegiului Naţional ‘Unirea’ din Târgu Mureş, solicitate de Liceul Teologic Romano-Catolic, nu vor fi evacuate şi se va respecta convenţia încheiată între municipalitate şi Statusul Romano-Catolic, valabilă până în 2019.

Aceasta este concluzia în urma a două runde de discuţii, mediate de prefectul de Mureş, Lucian Goga, în urma solicitării formulate de Statusul Romano-Catolic şi anumiţi politicieni din UDMR, care au cerut evacuarea unor săli de clasă ale Colegiului Naţional ‘Unirea’, în favoarea mai nou-înfiinţatului Liceu Teologic Romano-Catolic.

‘Problemele ridicate în cadrul şedinţei au fost aceleaşi de săptămâna trecută, doar că săptămâna trecută lipsea o parte implicată, respectiv reprezentantul Episcopiei Romano-Catolice, care a fost prezent astăzi (…) Cele două părţi semnatare ale convenţiei, respectiv Primăria municipiului Târgu Mureş şi Episcopia Romano-Catolică, au recunoscut că există o convenţie care are o valoare juridică şi că această convenţie va fi respectată. Convenţia constă în folosirea de către Colegiul Naţional ‘Unirea’ în corpul B a două săli de clasă până în anul şcolar 2018-2019. Concluzia a fost că acea convenţie va fi respectată şi că cele două săli de clasă vor fi folosite de către Colegiul Naţional ‘Unirea’ până în anul şcolar 2018-2019′, a declarat luni prefectul Lucian Goga.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş, Ştefan Someşan, a arătat la rândul său că acea convenţie de închiriere va fi respectată, că ISJ nu este parte a protocolului şi nici nu are prerogative legale privind respectiva problemă.

‘Administraţia locală stabileşte reţeaua unităţilor de învăţământ prin Hotărâri de Consiliu Local. Această hotărâre este trimisă spre Inspectoratului Şcolar spre a da un aviz conform, ceea ce s-a întâmplat în cazul Liceului Catolic, şi această unitate de învăţământ funcţionează legal’, a precizat Ştefan Someşan.
Reprezentantul Primăriei Târgu Mureş în Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional ‘Unirea’, Valentin Bretfelean, a precizat că printr-o hotărâre a Consiliului Local s-a dat acordul pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic, dar prin desprinderea unor clase din Liceul Reformat din Târgu Mureş, nu prin asimilarea unor clase de limba maghiară ale Colegiului, aşa cum s-a întâmplat ulterior, la iniţiativa ISJ Mureş.

‘În toate documentele venite de la Statusul Romano-Catolic, respectiv în adresa numărul 3205/22 ianuarie 2014, nr. 6/20 ianuarie 2014, ambele semnate de conferenţiar doctor Halla Laszlo, preşedintele Statusului, sau adresa nr. 28.063/23 iunie 2014, semnată de inspectorul şcolar general, profesor Ştefan Someşan, se menţionează explicit faptul că cest liceu se va forma exclusiv cu clase luate de la Colegiul Reformat Bolyai. Ulterior, ISJ Mureş, prin modificarea – consider eu – forţată a planului de şcolarizare, fără a consulta CA al Colegiului Naţional ‘Unirea’ a desprins mai multe clase pentru a ajunge la 300 de elevi, necesari înfiinţării acestui liceu. Mai mult, din considerente pe care nu le înţeleg, ISJ a relocat mai multe clase ale Colegiului Unirea de nivel gimnazial şi primar pentru a face loc, în Corpul B şi C al clădirii, funcţionării acestui liceu romano-catolic. Este important de precizat că paşi asemănători s-au făcut şi la înfiinţarea Liceului Reformat Bolyai, motiv pentru care părinţii elevilor de la ‘Unirea’ sunt tensionaţi şi consideră că se doreşte desfiinţarea acestui colegiu sau cel puţin desfiinţarea claselor primare şi gimnaziale ale acestui colegiu’, a susţinut Bretfelean.

Acesta a spus că prin schimbarea planului de şcolarizare de către ISJ Mureş, prin diminuarea claselor de la Colegiul Naţional ‘Unirea’ şi mărirea numărului de clase la Liceul Teologic Romano-Catolic se doreşte ‘evacuarea în totalitate a claselor de limbă română din corpurile B şi C, pe considerentul că nu are rost să se păstreze aceste săli, pentru că nu mai există clase, clase desfiinţare de către ISJ Mureş’.
Reprezentanta părinţilor de la Colegiul Naţional ‘Unirea’, Delia Peter, a atras atenţia că ‘şcoala nu este o jucărie în mâna politrucilor’, că părinţii doresc ca educaţia la acest colegiu să desfăşoare în linişte, ‘fără discriminare şi segregare’, cerând retragerea autorizaţiei provizorii de funcţionare a Liceului Teologic Romano-Catolic, întrucât ar exista suspiciuni cu privire la legalitatea înfiinţării acestuia.
‘Ne dorim ca Someşan (şeful ISJ Mureş, n.r.) să nu mai fugă de părinţi printre maşini şi să-şi asume răspunderea în faţa părinţilor indignaţi de decizia lui personală de a diviza Colegiul Naţional ‘Unirea’. Ne dorim ca şi organele competente să se autosesizeze la nerespectarea prevederilor legale de a înfiinţa ilegal o şcoală în defavoarea Colegiului Naţional ‘Unirea’, solicităm demiterea sau pensionarea domnului Someşan, care a hotărât divizarea Colegiului Naţional ‘Unirea’ în scopul unor interese ascunse, solicităm retragerea autorizaţiei provizorii de funcţionare pentru o şcoală ilegal înfiinţată, solicităm ca şi Colegiului Naţional ‘Unirea’ să rămână ceea ce este ca entitate, valoare şi locaţie, solicităm aducerea acasă a celor 5 clase, respectiv a claselor 0-IV, care momentan se află în curtea Gimnaziului ‘Europa’, solicităm transparenţă în luarea oricăror decizii, respectarea intereselor elevilor şi a părinţilor şi respectarea tradiţiei şi a renumelui Colegiului ‘Unirea”, a spus reprezentanta părinţilor. AGERPRES