Coalitia pentru Universitati Curate (CUC) il va desemna, pe 28 septembrie, pe presedintele Societatii Timisoara, Florian Mihalcea, ca Avocat al Educatiei.Avocatul Educatiei va avea un rol de mediator intre autoritatile statului si actorii sistemului de Educatie/Cercetare – studenti, profesori sau cercetatori.

Initiativa infiintarii acestui post de Avocat al Educatiei a aparut dupa ce, in decursul celor doi ani de existenta, CUC a primit multe sesizari privind nereguli in domeniul educatiei si cercetarii. Spre exemplu, asistenti universitari care desi aveau experienta in universitati recunoscute din Vest, si mai multe publicatii decat un conferentiar universitar, s-au plans ca le-a fost blocat accesul pe temeiuri nejustificate atunci cand s-au inscris la concursuri pentru promovare.

Cercetatori care desi intruneau un punctaj mare si aveau experienta in centre de cercetare prestigioase, au pierdut granturi in fata unor colegi mult mai slab cotati. Studenti care au vrut sa apeleze la evaluari ale comisiilor de contestatii au constatat ca acestea nu existau.

In aceste conditii, Coalitia va lansa oficial Avocatul Educatiei pentru a initia discutii pe asemenea teme cu autoritatile publice vizate, creand o punte de comunicare si incercand sa implice ambele parti in rezolvarea neregulilor semnalate.


Coalitia pentru Universitati Curate este formata din: Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania, Asociatia Ad Astra, Asociatia FAR, Asociatia Profesionala pentru Educatie si Cercetare EduCer din Romania, Centrul Euroregional pentru Democratie, Centrul pentru Jurnalism Independent, Colegiul Noua Europa, Federatia Nationala Sindicala Alma Mater, Grupul pentru Dialog Social, Grupul pentru Reforma Universitara, Societatea Academica din Romania, Solidaritatea Universitara.