evaluare_nationala.jpgPeste 42% din elevii de clasa a VIII-a nu au promovat examenul de simulare a evaluării naţionale, a declarat inspectorul şcolar general Alin Novac-Iuhas. „Acest procent de promovabilitate nu mă mulţumeşte. Este însă un punct de plecare, ştim cum stăm. Împreună cu unităţile de învăţământ, în urma acestor rezultate se va discuta individual cu elevii, se vor purta discuţii la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, la nivelul catedrelor şi al consiliului profesoral pentru a lua măsuri de îmbunătăţire a acestor rezultate şcolare, pentru ca, la examenul de evaluare, procentul de promovabilitate să crească. Eu sunt convins că se vor pregăti mult mai bine”, a precizat şeful ISJ Bihor.

El a menţionat, comparativ, că anul trecut la simularea evaluării naţionale procentul de promovare a fost apropiat de valoarea actuală, fiind de 47%, dar la examenul propriu-zis promovarea a fost de 79,78%.
Inspectorul şcolar a precizat că au fost înscrişi 5.485 de elevi de clasa a VIII-a, fiind evaluaţi 5.031 de elevi.

La simularea recentă, pe discipline, la limba şi literatura română procentul de promovare este de 56,21%, la matematică 28,23% şi la limba maternă 73,58%. La limba română s-au obţinut nouă note de 10, la matematică niciun elev nu a reuşit să ia nota maximă, iar la limba maternă s-au luat patru note de 10.

Din punct de vedere tehnic, simularea evaluării naţionale s-a desfăşurat fără probleme, cu mici disfuncţionalităţi, rezolvate de Comisia judeţeană.

La simularea pentru examenul de bacalaureat vor participa, în perioada 7-10 martie, 8.407 elevi bihoreni din clasele a XI-a şi a XII-a, curs de zi, în 50 de centre organizate în judeţ. Afişarea rezultatelor va avea loc pe 18 martie. AGERPRES