Unitățile de învățământ sunt medii dinamice, supuse amenințării agenților patogeni. Un copil aflat într-o colectivitate școlară sau preșcolară poate contacta până la 12 răceli pe an, dar și alte afecțiuni ale căilor respiratorii, boli ale copilăriei (rubeolă, oreion, rujeolă), conjunctivită, scarlatină, varicelă, gastroenterită etc. Pe lângă toate acestea, pandemia de coronavirus a adus noi provocări. În aceste condiții, se impune o reevaluare a protocoalelor de curățenie și dezinfecție, astfel încât acestea să includă biosecurizarea și controlul proactiv al biocontaminanților.

Diferența dintre curățenie și dezinfecție

Curățenia îndepărtează murdăria și impuritățile de pe obiecte și suprafețe. Acest proces nu ucide agenții patogeni, precum virusurile sau bacteriile. Din contră, în unele cazuri, duce la răspândirea acestora și pe alte suprafețe. Pentru a reduce riscul contaminărilor este esențial ca, în completarea curățeniei, să se realizeze și dezinfecția.

Dezinfecția ucide agenții patogeni de pe obiecte, suprafețe și din aer și ajută la scăderea riscului de răspândire a infecțiilor. Cea mai eficientă și sigură metodă de dezinfecție este utilizarea sistemului de Biosecuritate Ecologică Integrată cu tehnologia luminii UV-C BIOCOMP. Concept revoluționar BIOCOMP, Biosecuritatea Ecologică Integrată presupune abordarea holistică a dezinfecției aerului, suprafețelor generale și obiectelor, folosind dispozitive profesionale cu tehnologia luminii ultraviolete UV-C. Odată montate, aceste dispozitive creează o barieră ecologică împotriva contaminării și transmiterii oricărui tip de agent patogen periculos.

Deși nu sunt menite să înlocuiască protocoalele existente, dispozitivele de dezinfecție cu tehnologia luminii UV-C BIOCOMP completează metodele clasice de curățenie. The American Journal of Infection Control notează că utilizarea tehnologiei luminii UV-C (după protocoalele standard de curățenie și dezinfecție) este una dintre cele mai eficiente metode de a reduce semnificativ numărul agenților patogeni.

Dezinfecția suprafețelor și a obiectelor

Suprafețele si obiectele care sunt atinse des ar trebui curățate și dezinfectate zilnic. Astfel de suprafețe și obiecte sunt: birourile și mesele de lucru, scaunele, jucăriile, creioanele, mânerele, robinetele de chiuvetă, vasele de toaletă, telefoanele etc.

Din păcate, statisticile arată că jucăriile, creioanele și alte obiecte cu care copii intră în contact nu sunt dezinfectate niciodată. Singurele zone în care se face o curățenie sau o igienizare sunt mesele, scaunele, podeaua și toaleta.

Dispozitivele BIOCOMP pentru dezinfecția suprafețelor sunt special proiectate pentru a se adapta oricărui tip de spațiu și acționează pentru a crea un sistem activ de protecție împotriva contaminărilor. Pentru o protecție eficientă în unitățile de învățământ, se recomandă utilizarea dispozitivelor pentru dezinfecția suprafețelor în sălile de clasă, laboratoare, grupuri sanitare, cancelarii, secretariate, biblioteci și în alte spații tranzitate de un număr mare de persoane.

Procesul este completat de dispozitivele speciale cu lumină UV-C BIOCOMP pentru dezinfecția obiectelor (telefoane mobile, tablete, jucării, creioane) și dispozitivele speciale cu lumină UV-C BIOCOMP pentru dezinfecția încălțămintei.

Dezinfecția aerului

Cu toate că peste 60% dintre contaminări se realizează pe calea aerului, marea majoritate a unităților de învățământ realizează doar o dezinfecție a suprafețelor. Parte a sistemului de Biosecuritate Ecologică Integrată BIOCOMP, dispozitivele biocide cu lumină ultravioletă UV-C pentru dezinfecția aerului sunt special concepute pentru a funcționa în deplină siguranță în prezență umană, asigurând un grad maxim de protecție epidemiologică. Aceste dispozitive emit un strat de lumină ultravioletă UV-C paralel cu tavanul și folosesc convecția naturală pentru a dezinfecta aerul din încăperea în care au fost montate. Dezinfecția se realizează în mod ecologic – dispozitivele biocide BIOCOMP nu emit ozon (iritant pentru tractul respirator uman) sau alți compuși secundari.

Datorită dezinfecției rapide și ușurinței în utilizare, sistemul de Biosecuritate Ecologică Integrată cu tehnologia luminii ultraviolete UV-C BIOCOMP poate fi integrat ușor în fluxul zilnic al activităților, permițând desfășurarea normală a programului. În plus, acest sistem creează o barieră ecologică împotriva contaminărilor, ajutând fiecare unitate de învățământ să facă față propriilor provocări legate de dezinfecție.