carti.jpgVicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici, a declarat joi că pentru continuarea şi susţinerea proiectului intitulat ‘Biblioteci Mobile’ şi-ar dori o colaborare cu mediul academic arădean, respectiv cu Universitatea de Vest ‘Vasile Goldiş’ şi Universitatea ‘Aurel Vlaicu’, dar şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad.

‘Mă bucur că arădenii au au dovedit faptul că au înclinaţie pentru carte şi îmi doresc ca proiectul nostru să se dezvolte şi să oferim lectură arădenilor şi în alte zone, cum ar fi parcuri şi alte locuri publice, cartea reprezentând baza educaţiei fiecăruia dintre noi. (…) Într-un asemenea proiect, parteneri fireşti trebuie să fie instituţiile de învăţământ. O colaborare cu cele două universităţi, cât şi cu inspectoratul, ridică mult importanţa acestei campanii. Sunt convinsă că atât noi, administraţia, cât şi mediul academic şi mediul educaţional arădean ne dorim acelaşi lucru, un Arad frumos, cu arădeni iubitori de carte’, a afirmat Claudia Boghicevici.

Proiectul ‘Biblioteci Mobile’, în care Consiliul Judeţean Arad are ca parteneri Compania de Transport Public şi Biblioteca Judeţeană Arad ‘A.D. Xenopol’ – care a donat cărţile, a demarat în 24 august.

În primă fază, 110 tramvaie care circulă pe liniile arădene au fost ‘aprovizionate’ cu cărţi, arădenilor oferindu-li-se, astfel, posibilitatea de a învinge monotonia călătoriei prin lectură, proiectul urmând să fie implementat inclusiv în autobuzele ce parcurg curse mai lungi în judeţ.

Pentru a fi promovat cât mai bine, la acest proiect vor participa, zilnic, 20 de voluntari, iar stocul de cărţi va fi reînnoit la fiecare două săptămâni sau ori de câte ori este nevoie. AGERPRES