isan_vasile_.jpgUniversitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi va putea trimite, din toamna acestui an, cu bursa, studenti si cadre didactice printr-un nou program de colaborare cu universitati din Norvegia, Islanda si Liechtenstein.

Vasile Isan, rectorul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, a declarat ca va fi stabilit contactul cu universitatile din aceste tari, cu prilejul unei intalniri care are loc la Bucuresti si la care participa patru studenti norvegieni si un reprezentant al Biroului de Programe Comunitare.

Potrivit rectorului universitatii iesene, cei patru studenti efectueaza in prezent un stagiu de practica in domeniul asistentei sociale, in cadrul parteneriatului Facultatii de Teologie Ortodoxa cu Universitatea din Trondheim, Norvegia. „La reuniune sunt reprezentate 15 universitati din Spatiul Economic European, viitori parteneri ai universitatii in programe de mobilitate Erasmus. Sumele oferite pentru aceste mobilitati vor fi insa cu mult mai mari decat bursele Erasmus, fiind de 1.000 de euro pe luna pentru o mobilitate studenteasca si 1.000 de euro pe saptamana pentru un program de schimb de cadre didactice”, a afirmat Isan.

Bursele vor fi oferite gratie unui proiect castigat de Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale, in valoare de 1.100.000 de euro si care se va derula timp de trei semestre, incepand din anul academic 2009-2010. Fondurile provin, in principal, din contributii voluntare ale celor trei tari participante. Numarul de locuri pentru burse pe care il va avea Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” va fi stabilit in luna mai, dupa ce toate universitatile din Romania, interesate de aceste mobilitati, isi vor depune candidatura.