universitatea-din-suceava.jpgStudenţii suceveni vor primi în acest an universitar burse mai mari, după ce Consiliul de Administraţie (CA) al instituţiei academice a decis în acest sens, la recomandarea ARACIS şi la solicitarea studenţilor, a declarat, marţi, prorectorul Universităţii ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV), Ştefan Purici. Astfel, CA al USV a decis creşterea cuantumului minin al bursei de la 200 la 250 de lei pe lună, iar nivelul burselor de merit la şi performanţă la minim 450 lei pe lună.

”În acest an universitar, conducerea USV asigură, din soldul istoric al contului burse studenţi, finanţarea cu 30 de lei a fiecărei burse. De asemenea, conducerea va asigura, din aceeaşi sursă, întregul fond dedicat burselor sociale, la un nivel de maxim 10% din fondul total de burse. Ambele măsuri majorează semnificativ bugetul alocat burselor studenţilor, cu aproximativ 20% şi vor asigura posibilitatea utilizării fondului de burse primit de la MEN pentru bursele de studiu, performanţă şi merit”, a spus Ştefan Purici.

În ceea ce priveşte bursa socială pentru studenţi, în această perioadă, conducerea USV lucrează pentru includerea universităţii într-un proiect sistemic coordonat de MEN prin care numărul beneficiarilor acestui tip de facilitate să fie extins considerabil. ”Toate aceste măsuri vor permite unui număr mai mare de studenţi să beneficieze de burse şi va spori interesul studenţilor pentru educaţie, formare şi dezvoltare profesională şi personală”, a spus Ştefan Purici, adăugând că din veniturile USV şi din fondurile de la MEN vor beneficia de burse peste 2.500 de studenţi în prima etapă, urmând să se mai adauge cel puţin 2.000 de studenţi odată cu implementarea proiectului sistemic. AGERPRES