univ ovidius.jpgŞase dintre cei mai buni studenţi ai Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă (FIMIM), din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, vor beneficia în acest an universitar de burse private în valoare de câte 150 de euro lunar, din partea Şantierului Naval Vard Tulcea.

Reprezentanţii universităţii constănţene au informat, marţi, printr-un comunicat remis presei, că şase studenţi, selectaţi prin concurs, vor primi suport financiar prin programul de burse lansat de compania Vard Tulcea – şantier naval, printre cele reprezentative în domeniu în ţara noastră.

Potrivit decanului FIMIM, prof. univ. dr. Ionel Nicolae, colaborarea cu angajatorul tulcean include şi activităţi practice pentru studenţi astfel încât aceştia să îşi poată găsi mai uşor un loc de muncă. „Este un mare avantaj deoarece angajatorul vine în faţa studenţilor încă din timpul anilor de studiu. Compania este nu doar iniţiator al programelor de burse private, ci şi organizator al activităţilor de practică. Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă, prin programele de licenţă şi master oferite, fiecare pe un specific clar definit, constituie puncte de plecare pentru o bună şi temeinică pregătire profesională a absolvenţilor, astfel încât aceştia, prin cunoştinţele, competenţele şi abilităţile acumulate, să fie capabili să răspundă cu succes condiţiilor severe de pregătire şi performanţă impuse de importanţi agenţi economici din zonă”, a menţionat Ionel Nicolae.

Colaborarea dintre şantierul naval tulcean şi facultatea universităţii constănţene „Ovidius” a fost deschisă în 2005 prin semnarea unui acord cadru de colaborare şi derularea primului program de burse private, conducerea şantierului apreciind că studenţii instituţiei sunt foarte bine pregătiţi şi se pot alătura colectivului de ingineri şi tehnicieni ai companiei. AGERPRES