curtea-de-apel.jpgCurtea de Apel Bucureşti (CAB) a amânat, vineri, pentru 29 februarie, judecarea cererilor depuse de mai multe asociaţii ale părinţilor privind suspendarea şi anularea ordinului Ministrului Educaţiei privind înscrierea în clasa pregătitoare, aşa zisă „clasă 0” şi în clasa I.

Avocatul părinţilor, Mihai Radu, a declarat că Ministerul Educaţiei trebuia să consulte societatea civilă înainte de a da un asemenea ordin, deoarece părinţii nu ştiu care este procedura de înscriere în clasa pregătitoare şi, mai mult, nici măcar reprezentanţii Ministerului nu au toate informaţiile necesare.

„Din punctul de vedere al Ministerului şi al Guvernului a existat o problemă cu procedura, în sensul că nu ar fi fost îndeplinită procedura de citare. Reprezentantul Ministerului Educaţiei nu a fost pregătit pentru astăzi, în ciuda faptului că joi au fost pregătiţi cu declaraţii oferite media în acest subiect. Acest ordin prevede o metodologie greoaie şi reduce practic dreptul părinţilor de a alege şcoala copilului. Sunt 80 de părinţi care au atacat ordinul până în acest moment”, a declarat, vineri, Radu Mihai.

Secţia de contencios administrativ fiscal a CAB va lua în discuţie pe 29 februarie, la ora 15,00, cererea părinţilor de suspendare, în primă etapă, a ordinului Ministerului, după care se va desfăşura procedura de anulare a acestuia. AGERPRES