Peste 3.000 de profesori din Dolj au acţionat în judecată Ministerul Educaţiei şi Primăria Craiova pentru neacordarea integrală a indemnizaţiei de concediu şi a sumei de 100 de euro pentru procurare de material didactic.

Dosarele profesorilor au fost aduse cu roabele la Tribunalul din Craiova. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Dolj, prof. Constanin Rada, a declarat că acţiunea este o formă de protest, iar în 2011 nu sunt excluse manifestări de stradă dacă drepturilor dascălilor vor fi în continuare încălcate.

‘Este inadmisibil ca în lunile iunie, iulie şi august să se primească banii integral pe concediu, iar în septembrie, noiembrie şi decembrie să ne fie luat acest drept, mai ales că este vorba de aceeaşi perioadă de concediu. Nu am primit nici cei 100 de euro pentru material didactic. Este de-a dreptul revoltător şi vrem să ne câştigăm drepturile în instanţă’, a spus Rada.


În luna noiembrie 2010, Filiala Dolj a Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ ‘Spiru Haret’ a câştigat la Tribunalul Dolj peste 100 de procese împotriva şcolilor şi primăriilor care au decis să diminueze cu 25% indemnizaţia de concediu a cadrelor didactice pentru anul 2010.
Tot în noiembrie anul trecut, mai multe unităţi de învăţământ din Craiova au declanşat o grevă, în semn de nemulţumire faţă de decizia Primăria Craiova de a reduce salariile cadrelor didactice pe luna octombrie cu până la 70%.


Municipalitatea craioveană a decis că indemnizaţiile de concediu de odihnă pe acest an acordate cadrelor didactice ar fi trebuit reduse cu 25% şi nu acordate în întregime, aşa cum s-a procedat în peste 95% de şcoli din Craiova, motiv pentru care a dorit să recupereze toţi banii prin reducerea salariilor pe luna octombrie. Cadrele didactice şi sindicatele din învăţământ au considerat decizia Primăriei Craiova ca ‘ilegală şi imorală’ şi chiar au decis să îi facă plângere penală viceprimarului Marinică Dincă care îndeplineşte şi atribuţiile de primar.


Profesorii au considerat decizia Primăriei Craiova de a tăia cu până la 70 la sută salariile cadrelor didactice din Craiova care li se cuveneau pentru luna octombrie ‘o încălcare grosolană a legislaţiei din României, pentru că nu numai că banii pentru concediile de odihnă au fost acordaţi legal, dar Primăria Craiova nu poate decide recuperarea acestor bani, în condiţiile în care ar fi fost acordaţi ilegal, decât în urma unui control efectuat de un organ abilitat’. AGERPRES