usamv_iasi.jpgUniversitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi va organiza un training în domeniul implementării sistemului de managementul calităţii şi siguranţei alimentelor. Cursul se adresează persoanelor interesate de implementarea şi certificarea standardului ISO 22000 în domeniul alimentaţiei publice, la propriile firme sau la instituţiile pe care le reprezintă.

Acţiunea este parte integrantă a proiectului „Transferul Cursurilor Modulare asupra Calităţii Producţiei de Alimente, având ca ţintă Întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul alimentar – HACCP – Trasabilitate – Siguranţa alimentului în Ungaria şi România – Companii din Industria Vinificaţiei şi a Brânzeturilor”.

Acţiunea va avea loc în data de 11 iunie 2010 în cadrul Facultăţii de Zootehnie, etajul III, Laboratorul de Nutriţie şi Alimentaţie, începând cu ora 09:30. Proiectul este finanţat din fonduri europene, în cadrul programului Leonardo daVinci – Învăţare pe tot parcursul vieţii.. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi este parteneră în cadrul acestui proiect alături de instituţii din Franţa şi Ungaria.

Pentru mai multe detalii pot fi contactate persoanele: prof. univ. dr. Cecilia Pop, cicipop@uaiasi.ro şi drd. ing. Cintia Colibaba, cintia.colibaba@gmail.com.