marinescu_dana.jpgCaminul A1 va intra in circuitul cazarii in octombrie 2009 dupa ce se vor efectua lucrari care vor dura aproximativ doua luni si jumatate, precizeaza conducerea Universitatii din Bucuresti.

„Respectand exigentele ENEL, a fost imperios necesara achizitionarea unui nou post trafo, in exclusivitate pentru noul camin. Aceasta a presupus derularea unei proceduri complexe si de durata. Lucrarea va fi executata de o societate comerciala agreata si contractata de ENEL, lucru presupunand inclusiv achizitionarea unui post trafo produs exclusiv in Italia. Conform prevederilor contractuale, lucrarea se va efectua pe durata a maxim doua luni jumatate”, precizeaza prorectorul Dana Marinescu.

Ea a precizat ca lucrarile la caminul A1 nu vor afecta studentii, intrucat contractele de inchiriere ale acestora expira la 30 iunie si conform Regulamentului de cazare pe perioada verii, studentii pot locui in caminele Universitatii din Bucuresti, in baza unui alt contract de inchiriere. „Avand in vedere ca gradul de ocupare al caminelor ce vor ramane deschise pe vara este de 40-50%, raman la dispozitia eventualilor solicitanti suficiente locuri pentru studentii care au locuit in caminul A1, (varianta cea mai convenabila fiind oricare din Caminele B, C sau D din acelasi complex studentesc). Mentionam ca Universitatea din Bucuresti a inchis in fiecare an un numar de camine pentru lucrari curente de igienizare, reparatii etc, asigurand totodata cazarea tuturor studentilor care au solicitat cazare pe perioada vacantei de vara”, sustine prorectorul.

Caminul A1 a intrat in circuitul cazarii in octombrie 2008, fiind alimentat cu energie electrica de la postul trafo la care era racordat caminul A, aflat in reabilitare in anul 2008-2009. Lucrarea a fost efectuata de o firma de specialitate, consumul destinat initial pentru 516 studenti (Caminul A) fiind suficient pentru cei aproximativ 300 de studenti cazati in Caminul A1.