univ buc.jpgAsociaţiile studenţeşti din cadrul Universităţii din Bucureşti au demarat şi în acest an campania caritabilă „Student bun de Crăciun”, prin care zeci de copii, precum şi persoane nevoiaşe beneficiază de daruri – alimente, dulciuri, jucării.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, campania „Student bun de Crăciun”, aflată la cea de-a VI-a ediţie, reuneşte mai multe evenimente de factură socială şi caritabilă organizate de studenţii Universităţii din Bucureşti – strângerea de fonduri, haine, jucării pentru copiii care provin din familii cu dificultăţi sau din centrele de plasament, colectarea şi împărţirea cadourilor pentru persoanele nevoiaşe.

Studenţii UB au derulat în perioada 10 noiembrie-4 decembrie campania „Moş Nicolae este la Universitatea din Bucureşti!” care a avut scopul de a colecta jucării, cărţi, dulciuri, îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale educaţionale, rechizite pentru copiii şi tinerii instituţionalizaţi din cadrul Centrului de Plasament „Sfântul Ştefan” din comuna Perişoru, judeţul Călăraşi.
Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti va organiza luni, 14 decembrie, la Biblioteca Naţională a României, cea de-a V-a ediţie a Concertului de colinde cu scop caritabil „După datini, colindăm”, banii obţinuţi urmând a fi donaţi Centrului de Îngrijiri Paleative Sf. Nectarie din cadrul Fundaţiei „Bucuria ajutorului”.

Un alt proiect caritabil al Asociaţiei Studenţilor la Istorie „Dacia” este „Serata de Crăciun”, care are drept obiectiv implicarea studenţilor şi a cadrelor universitare din Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti în strângerea de fonduri. Banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru cumpărarea de cadouri pentru copiii de la Centrul de Plasament „Pinocchio”.

În cadrul evenimentului vor fi organizate târguri de Crăciun în cadrul facultăţii, o licitaţie cu obiecte donate şi o petrecere. Sunt de asemenea bine-venite donaţiile constând în jucării, cărţi, materiale educative, cât şi în bani pentru produse alimentare – dulciuri, fructe.
Donaţiile pot fi făcute în perioada 2-10 decembrie la Facultatea de Istorie, în holul de la etajul I în intervalul 10,00-18,00.

De asemenea, Asociaţia Studenţilor Fizicieni a Universităţii din Bucureşti organizează marţi, 15 decembrie, evenimentul caritabil „Fii şi tu spiriduş!” în vederea strângerii de haine, jucării, rechizite, cărţi şi alte donaţii pentru copiii instituţionalizaţi. Evenimentul va avea loc la Facultatea de Fizică.
O altă campanie umanitară „Artă-n dar” va fi organizată în perioada 7-10 decembrie de Asociaţia Studenţilor la Matematică şi Informatică în vederea strângerii de fonduri, ce vor fi donate unui caz social. „Donaţiile se fac zilnic în holul Facultăţii de Matematică unde voluntarii îşi aşteaptă vizitatorii cu prăjituri, ceai, cafea, ciocolată caldă, brăţări şi alte obiecte lucrate manual”, precizează organizatorii.
Asociaţia Studenţilor Biologi va derula „Operaţiunea Moş Crăciun” în cadrul căreia pot fi donate haine, rechizite, încălţăminte, jucării, bani, pentru ajutorarea a 50 de copii din familii nevoiaşe care se află sub ocrotirea Parohiei Rodica Moşoiu din sectorul 2, Bucureşti. Donaţiile se fac zilnic la sediul Facultăţii de Biologie.

De Crăciun, Asociaţia Studenţilor în Drept (ELSA) invită studenţii şi toţi oamenii mărinimoşi să doneze haine, cărţi, jucării, bani şi alte cadouri pentru a fi dăruite copiilor nevoiaşi din satul Izvoru, comuna Gogoşari, judeţul Giurgiu. Voluntarii asociaţiei primesc donaţii zilnic, între orele 10,00 şi 20,00, în faţa Aulei Magna a Facultăţii de Drept. AGERPRES