Campusul Universităţii Valahia Târgovişte, singurul construit de la zero după 1989, va primi finanţare de la Guvern şi va putea deveni funcţional în octombrie, la deschiderea anului universitar, a anunţat, joi, la Târgovişte, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Ministrul a efectuat o vizită la campus pentru a vedea stadiul lucrărilor de construcţie. ”Este singurul campus din ţară care a început să fie construit de la zero după 1989. În toate celelalte locuri au mai existat şcoli de subingineri sau au fost utilizate alte clădiri pentru a fi realizate facilităţile universitare”, a spus ministrul Remus Pricopie. În campusul universitar de la Târgovişte una dintre clădirile principale este aproape gata, iar pentru alta se vor accesa fonduri europene.

”Este pe o parte o zonă unde mai au nevoie de 3,5 milioane de lei pentru a finaliza lucrările şi există o altă zonă, în partea stângă din faţă, unde practic avem doar o fundaţie şi o structură de beton, care urmează să fie realizată cu fondurile structurale pe perioada 2014-2020. Dacă vorbim de investiţia cu grad mare de realizare, aceasta va fi finanţată în următoarele săptămâni, ca urmare a deciziei primului ministru Victor Ponta. Vor fi alocaţi universităţii 3,5 milioane de lei şi (…) la 1 octombrie sperăm să ajungem aici şi să deschidem acest campus în mod formal. Cealaltă parte probabil că necesită o investiţie de 6-7 milioane de euro”, a precizat ministrul Remus Pricopie. AGERPRES