Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), a primit în Macedonia titlurile de „Actor al Europei” şi Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte Audiovizuale ESRA din Skopje.

„În deschiderea ediţiei a 14-a a Festivalului Internaţional ‘Actorul Europei’, care s-a desfăşurat aseară, în amfiteatrul din Resen, Macedonia, în prezenţa unei asistenţe selecte – artişti, profesori universitari, personalităţi internaţionale – Ion Caramitru a fost distins cu titlul ‘Actor al Europei’ pentru întreaga carieră artistică”, se arată într-un comunicat al TNB.

Festivalul „Actor al Europei” a fost organizat pentru prima oară în 2003, printre laureaţi aflându-se Roger Miremont – Franţa, Bruce Myers din Marea Britanie, Monica Santoro din Italia, Costas Gakidas – Grecia, Zijah Sokolovic din Bosnia şi Herţegovina, Milena Zupancic din Slovenia.
„Este o mare onoare să devii parte dintr-o mare familie unită prin festivalul de teatru ‘Actor al Europei'”, a declarat Ion Caramitru după primirea acestui titlu.

„Acest festival de teatru este, totodată, un succes al cooperării între popoarele din Balcani şi un bun exemplu pentru felul în care naţiunile balcanice ar trebui să coopereze, având, pe lângă dimensiunea artistică, şi capacitatea de a aduce împreună cele trei naţiuni şi culturi de pe malurile lacului Prespa (Macedonia, Albania şi Grecia)”, a declarat Djoko Strezovski, primarul din Resen, cu ocazia decernării titlului „Actor al Europei”.

Cu aceeaşi ocazie, lui Caramitru i s-a conferit şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte Audiovizuale ESRA din Skopje.

Ambele distincţii i-au fost înmânate lui Ion Caramitru de către scriitorul Jordan Plevnes, în dubla sa calitate de preşedinte – fondator al Festivalului „Actor al Europei” şi de rector al ESRA – prima universitate privată de arte audiovizuale din Macedonia. AGERPRES