drive-your-career-renaultCaravana „Drive Your Career@Renault”, eveniment dedicat studenţilor de la facultăţile tehnice organizat în premieră în acest an, a ajuns în 12 universităţi din România.

„2.200 de studenţi şi masteranzi, 20 de specialişti ai Grupului Renault România, 38 de asociaţii studenţeşti, 83 de profesori, 12 universităţi, 4 vehicule Dacia şi Renault, 4 săptămâni, 12.000 de km, sunt ingredientele care descriu bilanţul şi succesul caravanei ‘Drive Your Career@Renault’. Caravana este un eveniment organizat în premieră, în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie”, se precizează într-un comunicat transmis de Grupul Renault România.

Conform aceleiaşi surse, caravana „Drive Your Career@Renault” a ajuns la Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi, Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, Universitatea Ovidius Constanţa, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Timişoara, Universitatea din Craiova, Universitatea Valahia Târgovişte, Universitatea Transilvania din Braşov şi Universitatea din Piteşti.

Studenţii au avut ocazia să afle despre procesele şi meseriile din cadrul grupului, dar şi despre oportunităţile de dezvoltare a parcursului profesional în companie. Cei 20 de specialişti care s-au implicat în susţinerea şi realizarea evenimentului sunt absolvenţi ai centrelor universitare în care a ajuns caravana Renault.

„Ne-am propus ca prin această caravană, să întâlnim faţă în faţă, la ei acasă, studenţii şi masteranzii pasionaţi de industria auto. Le-am povestit despre ceea ce se întâmplă în lumea Renault şi despre oportunităţile pe care le au în compania noastră. Le-am arătat şi produsele noastre, pe care au avut ocazia să le studieze în detaliu. La final, le-am lansat provocarea de a continua să descopere activităţile Grupului Renault, aplicând pentru programul nostru de stagii, Drive Your Future”, a declarat Dana Oprişan, director Resurse Umane în cadrul Grupului Renault România.

Caravana „Drive Your Career@Renault” a fost organizată în parteneriat cu centrele universitare vizitate şi cu asociaţiile studenţeşti. AGERPRES