Cei mai buni din cei peste 100 de liceeni şi studenţi care au participat la finala competiţiei de antreprenoriat dedicată tinerilor – „Compania anului 2015” – au fost premiaţi, miercuri, în cadrul Galei „Investeşte în Educaţie! – Business Hall of Fame”.

Câştigătorii finalei au primit finanţări de peste 20.000 de euro pentru a-şi dezvolta afacerile şi vor reprezenta România la finala europeană de la Berlin (pentru elevi) şi Lisabona (pentru studenţi).
În cadrul galei au fost acordate premii la secţiunile „Investitori în educaţie” (au fost premiate companiile care susţin programele Junior Achievement), „Signature awards” (companiile au premiat cele mai bune şi active echipe, şcoli sau cadre didactice din programele de educaţie economică, antreprenorială, financiară, de etică şi responsabilitate, educaţie pentru sănătate), „Compania anului” – categoria „Studenţi” şi categoria „Elevi”.

La secţiunea „Compania anului 2015” – categoria „Studenţi” premiul de 15.000 de euro a fost împărţit între două echipe care s-au remarcat pentru produsele inovatoare şi planurile de business.
Premiul „Europe Enterprise Challenge – Investment of the Year” a fost câştigat de start-up-ul „VisionBot” şi de start-up-ul „Povestea noastră”. Premiul „Europe Enterprise Challenge National Winner” a fost obţinut de start-up-ul „VisionBot” a cărui echipă va reprezenta România la finala europeană a competiţiei de la Lisabona.

La categoria „Elevi”, Premiul „European Company of the Year Award” de 7.500 de dolari a fost împărţit între „Librăria pe Roţi” (4.000 dolari) şi „TechEd” (3.500 dolari). Premiul „European Company of the Year Award – National Winner” a mers la start-up-ul „TechEd”, care va reprezenta România la finala europeană a competiţiei de la Berlin.

La ultima secţiune – „Business Hall of Fame” – au fost premiaţi 6 manageri şi antreprenori – modele de reuşită în profesie şi în carieră pentru tinerii din România.

Programul „Compania” derulat de Junior Achievement România este o experienţă de antreprenoriat prin care elevii de liceu au oportunitatea de a transforma o idee de afacere într-un business pilot sau un start-up împreună cu prietenii şi colegii, intrând în competiţie cu alte echipe din România şi apoi din Europa. Programul se derulează şi la nivel universitar, sub denumirea „Start Up”, fiind cel mai mare program inter-universitar de educaţie antreprenorială din România.

În ultimii cinci ani, cele mai bune din cele aproximativ 200 de echipe participante din peste 30 de universităţi s-au întâlnit cu antreprenori şi investitori prin intermediul webinariilor şi sesiunilor de consultanţă, au câştigat peste 35.000 de euro pentru a-şi lansa proiectele de business şi au avut ocazia de a testa o idee de afacere cu clienţi reali, făcând prima vânzare şi descoperind ce înseamnă să fii antreprenor. AGERPRES