Şcolile şi liceele din Deva vor beneficia de un catalog online ce va fi implementat în baza unui proiect comun care va fi realizat de primăria municipiului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi două companii importante de telecomunicaţii, autorităţile apreciind că această platformă va fi utilă atât profesorilor, cât şi părinţilor şi elevilor, a informat Primăria Deva.

Acest catalog online este, de fapt, o soluţie oferită şcolilor pentru alinierea la nivel european. Este o aplicaţie prin care atât părinţii, cât şi elevii sunt în contact permanent cu şcoala„, a declarat viceprimarul municipiului Deva, Răzvan Mareş.

Catalogul electronic se va constitui ca un sistem complet de notare ce va cuprinde notele elevilor, absenţe şi calcul automat al mediilor. De asemenea, va servi ca sistem de comunicare între şcoală, elevi, profesori, părinţi, dar va putea îndeplini şi rolul unor instrumente de predare, materiale didactice şi teme pentru acasă. Catalogul va avea şi o funcţie de organizare, cu avizier şi calendar, precum şi posibilităţi de notificare şi informare prin SMS şi email.

Potrivit autorităţilor locale, cu ajutorul catalogului online părinţii vor cunoaşte permanent situaţia şcolară a copilului lor şi vor putea comunica cu profesorii, iar elevii vor putea şti situaţia notelor, absenţelor şi temelor. Profesorii vor avea evidenţele clare ale notelor şi absenţelor, calcul automat al mediilor, sistemul fiind capabil să genereze automat rapoarte şi să faciliteze comunicarea cadrelor didactice cu elevii şi părinţii.

Sistemul ar putea fi implementat din anul şcolar viitor. AGERPRES