Ce spun copiii despre efectele carantinei și cum va fi școala de la toamnă

Închiderea școlilor, în contextul pandemiei de COVID-19, a avut consecințe negative atât asupra progresului educațional al copiilor, cât și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online. Datele unui sondaj Salvați Copiii arată că aproape jumătate dintre copii nu au acces la o tabletă sau la un computer, singurele dispozitive care pot permite o participare reală la lecțiile online, iar peste 50% spun că unul dintre riscurile majore ale acestei perioade a fost dependenţa de internet și, ca atare, expunere la conținut agresiv și la fake news.

Datele sunt extrase din studiul ”Impactul Covid-19 asupra copiilor din România”, lansat de Organizația Salvați Copiii România, în urma consultării a 5.000 de copii din România, din ciclul de învățământ primar, gimnazial și liceal, prin intermediul unui sondaj online.

Închiderea școlilor și organizarea arbitrară a unor cursuri școlare online, acolo unde a fost posibil și fără instrumente de evaluare a calității procesului de educație, a dus la situații-limită.

Una dintre acestea este deosebit de gravă: îngrădirea accesului la educație pentru copiii vulnerabili, fără acces la internet și/sau la dispozitive care să le permită participarea online.

Inechitățile sociale au fost agravate, în cazul copiilor care nu au avut acces la școala online, iar izolarea, marginalizarea și discriminarea au repercusiuni atât educaționale, cât și psiho-emoționale pe termen lung.

 

Ce spun copiii:

  • 47% dintre copii au avut la îndemână doar telefonul mobil pentru participarea la cursurile online, iar 27,2% dintre copii au avut materii școlare neacoperite pe durata suspendării cursurilor.
  • Plictiseala este principala stare resimţită negativ de copii (47,5%), urmată de oboseală (32,7%), tristeţe (27,1%) şi furie (23,2%). Copiii de vârste mici, în special din ciclul primar de studii, au resimţit mai puternic impactul negativ al izolării. Adolescenţii spun într-o măsură semnificativ mai ridicată că s-au simțit singuri, triști sau furioși.
  • 57,4% dintre copii au declarat că jocul pe telefon, tabletă sau calculator a fost principala activitate recreativă, urmată de timpul petrecut în faţa televizorului (44,9%) şi de timpul petrecut pe reţelele sociale (40,8%). 7 din 10 copii admit că au petrecut între 3 şi 4 ore online pe zi, iar 20,7%, peste 6 ore.
  • 54,7% dintre copii recunosc că cel mai mare risc la care au fost expuşi în această perioadă a fost dependenţa de internet. Informaţiile false se situează pe locul următor, urmate de bullying-ul online.

Copiii vor la școală, asta e concluzia cea mai directă a sondajului realizat în rândul copiilor. Cei mai mulți dintre ei s-au confruntat deja cu diverse probleme emoționale, cu sentimente de izolare, panică și furie, iar în cazul celor care nu au avut acces la educația online sau au avut acces limitat, prin intermediul unui telefon, aceste stări sunt dublate de un sentiment dramatic de marginalizare. Aceste situații trebuie corectate. De aceea, Salvați Copiii România  se adresează în special autorităților locale, pentru a le îndemna şi susţine să implementeze măsuri concrete care să asigure accesul la educație pentru cei mai vulnerabili dintre copiii care trăiesc în condiții de sărăcie și izolare socială”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Organizația Salvați Copiii România face, astfel, apel public către autorități – Guvern, Parlament și autoritățile locale – pentru ca, prin eforturi conjugate, să fie identificate cele mai bune soluții, ca niciun copil să nu mai fie lăsat în afara școlii. Educația este cu adevărat o prioritate națională atunci când toți copiii au acces real și egal la școală.

În timp ce în Spania 5-9% dintre copii, iar în Finlanda 18% dintre copii cu venituri modeste au declarat că nu au acces la o tabletă ori la un computer (potrivit datelor Save the Children International), în România, estimările se situează între 250.000 de copii (Ministerul Educației și Cercetării) și 1.800.000 de copii (conform analizelor Salvați Copiii România), adică aproximativ jumătate dintre copiii din învățământul primar, gimnazial și liceal/profesional care au la dispoziție în familiile lor doar telefonul mobil, ceea ce nu permite o participare reală la actul educațional și nici o comunicare adecvată cu cadrul didactic și colegii în webinariile clasei.

Printre măsurile pe care copiii intervievaţi şi Organizaţia Salvaţi Copiii România le propun spre implementare se regăsesc:

  • crearea de inițiative pentru perioada verii, în totală conformitate cu protocoalele de sănătate, care vizează recuperarea competențelor cognitive și de socializare compromise din pricina absenței îndelungate de la școală;
  • asigurarea distribuirii de instrumente educaționale (tablete sau PC-uri) necesare învățării de la distanță tuturor elevilor care au nevoie și acordarea de sprijin individual în învățare;
  • planificarea intervențiilor inovatoare care să reorganizeze atât școlile cât și parcursurile de învățare în perspectiva următorului an școlar, ceea ce presupune pregătirea cadrelor didactice în susținerea lecțiilor online și garantarea materialelor personalizate și de suport de învățare pentru elevii aflați în situațiile cele mai dificile;
  • pregătirea tuturor școlilor, indiferent de localitate și de resursele autorităților locale, pentru a asigura condiții de siguranță medicală și monitorizarea aplicării regulilor sanitare și de distanțare socială, astfel încât toți copiii să învețe în condiții decente și sigure în școlile lor (repararea și renovarea spațiilor, grupuri sanitare în interiorul școlilor, apă curentă, canalizare, transport, spații pentru timp liber și activități sportive etc.).

 

Recomandările copiilor

Întrebaţi ce cred că ar trebui să facă autoritățile pentru ca orele școlare online să fie mai atractive și mai utile, 36,7% dintre copii au propus crearea unui website general care să conțină o bază de date cu lecții și exerciții pentru toate clasele, iar 28,9% au considerat necesară pregătirea profesorilor pentru folosirea aplicațiilor și predarea  lecțiilor online.

70,6% dintre respondenţi au cerut să se asigure curățenia în școală și materiale igienice sau de protecție medicală (măști, dezinfectanți, săpun, hârtie igienică etc.), iar 40,7% au solicitat autorităţilor programe școlare mai simple și mai potrivite pentru această perioadă, în timp ce 29,6% au considerat important ca autorităţile şi profesorii să ceară permanent opinia elevilor despre schimbările din școală și despre ce trebuie făcut pentru lecții online mai atractive și mai utile.

Avem o pagină albă în fața noastră. Aceasta înseamnă o mare responsabilitate. În același timp, însă, reprezintă o ocazie prețioasă de a rescrie un viitor în care copiii să joace rolul principal. Pagină după pagină, începând de azi”,  a continuat Gabriela Alexandrescu.