Universitatea ”Stefan cel Mare” din Suceava detine in prezent cel mai performant calculator existent intr-o institutie academica din Romania, acesta fiind dat in folosinta in cursul zilei de vineri.

Decanul Facultatii de Inginerie Electrica si Stiinta Calculatoarelor, Gheorghe Pentiuc, a declarat ca supercalculatorul a costat doua milioane de lei, fiind achizitionat de la compania IBM.

Pentiuc a precizat ca noul calculator al facultatii dispune de 48 de noduri de calcul, 96 de procesoare, noua nuclee, interconectare interna si InfiniBand pentru calcule. ‘Este cel mai puternic supercalculator pe care il detine vreo universitate romaneasca si sunt convins ca, avand acest aparat, vom putea accesa programe europene de cercetare’, a spus Pentiuc, adaugand ca performanta practica a calculatorului este de 6,45 TeraFlops. AGERPRES