world_class_fitness.jpgFondul de investiţii Resource Partners a preluat, alături de trei manageri ai companiei, pachetul majoritar (71%) din reţeaua de centre de fitness World Class România. Această tranzacţie, a cărei valoare nu a fost anunţată, a marcat prima investiţie în România a Resource Partners, un fond polonez, specializat în finanţarea creşterii companiilor din sectorul bunurilor şi serviciilor de consum, din Europa Centrală şi de Est.

World Class este cel mai mare lanţ de centre de fitness din România, ce a introdus conceptul de club de fitness modern în 2000, când a deschis primul său centru în Bucureşti. De atunci, compania şi-a extins reţeaua până la 11 cluburi, în 3 oraşe din România (9 în Bucureşti şi câte unul în Timişoara şi Cluj-Napoca). De-a lungul timpului, a încheiat parteneriate cu instructori de renume internaţional şi creatori de programe de fitness, pentru a le oferi membrilor săi cele mai noi şi mai antrenante programe de fitness.

„Ne bucurăm să participăm, alături de Resource Partners, la achiziţia World Class România şi vedem un potenţial enorm în creşterea pieţei de fitness din România. Cu ajutorul partenerului nostru, vom putea să dezvoltăm mai departe reţeaua de cluburi şi să creăm un mediu de antrenament de înaltă calitate în cluburile noastre”, a declarat Mikael Fredholm, CEO al World Class, la încheierea tranzacţiei.

„Suntem încântaţi să încheiem un parteneriat cu o echipă de management foarte puternică pentru a achiziţiona cel mai important lanţ de centre de fitness din România. Credem în dezvoltarea acestei companii şi în potenţialul său de consolidare în România, atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe. Acest prim proiect în România se aliniază strategiei Resource Partners, de a investi în companii din sectorul de consum şi de a susţine echipe de management competente din Europa Centrală”, a completat şi Dan Fărcăşanu, director de investiţii al Resource Partners.

„La World Class, avem un motto: nu este doar fitness, este parte din viaţă. World Class inspiră performanţa în toate aspectele vieţii şi îşi propune să fie o formulă pentru o viaţă mai sănătoasă. Obiectivul nostru acum este de a deveni liderul pieţei nordice, oferindu-le membrilor noştri cel mai puternic brand, cele mai bune săli, cei mai buni experţi şi programe. Facem investiţii semnificative pentru a oferi cea mai atractivă experienţă. Inţelegem faptul că membrii noştri ni se alătură, având un obiectiv precis, doar pentru un sezon sau pe termen lung, astfel încât suntem pregătiţi să le susţinem aspiraţiile, cu o ridicată flexibilitate”, a explicat şi Johan Lundström, Managing Director al World Class Suedia.

Resource Partners a fost consiliat de RTPR Allen&Overy şi de Ernst&Young. Echipa de management a fost consiliată de Capital Partners şi TSAA.