Centru de antreprenoriat pentru studenti la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacau

bacau_alecsandri.jpgLa Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacau a fost inaugurat un centru de anteprenoriat pentru studenti. Actiunea face parte din proiectului “Tineri Antreprenori de Succes”, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, ce se va finaliza anul viitor.

“In Bacau este al 16-lea centru universitar de anteprenoriat pe care il inauguram in tara. Deja am realizat un training pentru 40 de studenti acum o luna, iar dintre acestia 20 vor participa la al doilea training, pe perioada a doua saptamâni. Din acestia 20, la sfârsitul proiectului, cinci vor primi câte 10.000 de lei fiecare, pentru a fi stimulati sa-si initieze o afacere. Asta dupa un concurs de proiecte, pentru a câstiga aceasta suma. Acum lansam acest centru la Bacau, dupa care studentii in acest sediu vor desfasura si alte traininguri”, a declarat Ion Poenaru, presedinte Uniunea Nationala a Studentilor din România, prezent la Bacau, la inaugurare.

Proiectul este coordonat de Ministerul Educatiei. Obiectivul principal vizeaza stimularea initierii de afaceri pentru studenti sau absolventi de studii superioare, care doresc sa desfasoare o activitate independenta. In acest sens, in fiecare dintre centrele anteprenoriale, inclusiv in cel din Bacau, s-au instalat calculatoare, laptop-uri, imprimante, precum si diferite sisteme de informare cu acces catre informatii si legislatia in domeniu. Participantii vor beneficia de training, atât la cursuri de formare antreprenoriala – nivel de baza, cât si la cursuri de nivel avansat, iar in final fiecare va elabora planuri de afaceri complete.

“Ideea acestui centru a venit de la Bucuresti. A fost o adunare generala acum vreo 2 ani si atunci s-a hotarât sa se deschida câteva proiecte cu finantare europeana. Este un centru binevenit aici la noi in universitate, mai ales ca avem si o Facultate de Stiinte Economice aici in Bacau. Asa ca domeniul de anteprenoriat si cel economic poate fi acum abordat si aici, in acest centru, din alte puncte de vedere. A fost deja o sesiune de traininguri, va mai fi si o a doua, pentru ca undeva in luna martie a anului viitor sa desemnam si cei cinci tineri studenti care vor câstiga premiul de 10.000 de lei, cu proiectele lor, cu planurile lor de afaceri. In fiecare luna, de 2-3 ori, in functie de cum sunt interesati tinerii din Bacau, se vor organiza diferite workshopuri si activitati sau sesiuni de anteprenoriat sau din domeniul negocierii sau tot ceea ce inseamna domeniul economic. Trebuie sa folosim acest sediu, sa nu fie doar un simplu birou, ci trebuie sa fie trecut de cât mai multi tineri”, a explicat si Mihai Cosmin Belciu, presedinte Liga Studenteasca Bacau.