usamv cj.jpgUniversitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară va implementa din 2013, în cadrul Institutului de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei (ICHAT), pentru fermieri şi pentru companiile interesate, rezultate ale cercetărilor efectuate de specialiştii universităţii, a declarat, marţi, rectorul USAMV, prof. univ. dr. Doru Pamfil.

Universitarul clujean aminteşte, în context, că USAMV a acordat sprijin unor fermieri americani, în cadrul unui contract de cercetare derulat cu Universitatea din Maryland, SUA, în vederea creşterii rezistenţei la frig a lăstarilor de mur.

Americanii nu aveau gena de rezistenţă la frig, iar specialiştii din USAMV au izolat-o şi au introdus-o în materialul de care aveau nevoie fermierii de dincolo de ocean. Potrivit rectorului USAMV, la Institutul de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei, a cărui construcţie va fi finalizată peste trei ani, se vor face cercetări de genetică moleculară. ‘Noi dorim să facem cercetări de genetică moleculară, să extragem ADN din vin şi să vă spunem exact dacă este numai Merlot sau şi Cabernet ori alte cupaje de vinuri. Întotdeauna un vin roşu la un preţ decent are cupaje din mai multe soiuri de vin. Când plăteşti un preţ bun pentru un vin de marcă, vrei să te asiguri că bei ceea ce scrie pe etichetă”, a spus profesorul Doru Pamfil. AGERPRES