Circa 150 de cadre didactice din Dolj au participat luni, timp de două ore, la un miting de protest organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) în Piaţa „Mihai Viteazu” din centrul Craiovei, în semn de nemulţumire faţă de nivelul de salarizare, de subfinanţarea sistemului şi de faptul că Executivul nu a cuprins în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 sumele necesare pentru plata sentinţelor judecătoreşti, în conformitate cu prevederile legale de eşalonare a plăţii acestor sentinţe.

„Suntem nemulţumiţi de cuantumul mic al creşterii salariilor nete în anul 2018 comparativ cu creşterile salariilor brute, consecinţă a majorării contribuţiilor angajaţilor către stat. În urma calculelor făcute de FSLI şi recunoscute ulterior de ministrul Finanţelor Publice, precum şi de ministrul Muncii, dacă nivelul brut al salariilor creşte cu 50 la sută, în realitate, ceea ce va primi, anul viitor, fiecare angajat din învăţământ este de maximum 25%”, a spus Constantin Rada, preşedintele FSLI Dolj.

Acesta i-a transmis premierului să aibă în vedere faptul că învăţământul românesc încă are profesori necalificaţi din cauza migrării către profesii mai bine plătite sau către state ale lumii.

„Domnule prim-ministru, Guvernul României este responsabil de educaţia poporului său. Iată câteva probleme pe care i le vom transmite: poziţionarea funcţiilor didactice în grilele salarizării, conform prevederilor Legii 153/2017 – coeficientul maxim la care poate ajunge un profesor care are peste 25 de ani în învăţământ este 2,76 pe o scară de la 1 la 12. Iată deci că învăţământul este în prima treime şi dacă vom accepta, acolo vom rămâne”, a afirmat Rada. AGERPRES