Clasa pregătitoare lasă mai multe şcoli din judeţul Timiş fără clasa I

clasa pregatitoare.jpgClasa pregătitoare lasă fără clasa I un număr de 20 de şcoli din Timiş, întrucât niciun elev nu a fost înscris în clasa pregătitoare în 2012. Cum clasa pregătitoare este obligatorie, elevii nu pot “sări” peste anul obligatoriu de studiu, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean caută soluţii pentru rezolvarea problemei. Reprezentanţii IŞJ Timiş încearcă o excepţie, în sensul că elevii care împlinesc 7 ani în 2013 nu ar fi obligaţi în acest an şcolar să urmeze clasa pregătitoare, ci ar putea intra direct în clasa I.

Clasa pregătitoare aparţine învăţământului obligatoriu, deci va face parte din învăţământul primar. Astfel, învăţătoarele care termină în acest an ciclul cu clasa a IV-a, vor prelua, din anul şcolar următor, elevii din clasa pregătitoare, pe care îi vor duce întreg ciclul, până în clasa a IV-a”, a declarat marţi într-o conferinţă de presă inspectorul şcolar general adjunct Timiş Aura Danielescu.

Clasele pregătitoare vor fi organizate acolo unde este spaţiul necesar, în şcoli sau în grădiniţe. În Timişoara s-au organizat clasele zero doar în şcoli, pentru că s-a găsit spaţiu. Dar, aducerea claselor pregătitoare în şcoli le creează probleme elevilor de gimnaziu din şcolile de elită, deoarece sunt obligaţi să vină la cursuri după amiaza, pentru că nu sunt clase libere pentru toţi, dimineaţa. Astfel, doar elevii clasei a VIII-a beneficiază de cursuri de dimineaţă, ceilalţi având cursuri şi până la ora 19,00 sau 20,00.

Fostul inspector şcolar general Marin Popescu nu este de acord cu mutarea clasei zero la grădiniţă pentru că, susţine acesta, ar rămâne învăţătoare fără clase. “În urma trecerii grupei mari pregătitoare şi transformării ei în clasă pregătitoare, au rămas educatoare care nu au mai avut grupă. La grupa pregătitoare s-a mărit numărul de copii, s-au atras foarte mulţi copii de 3 ani la grădiniţă şi s-a reuşit, astfel, ca nicio educatoare să nu rămână fără grupă. Clasa zero trebuie mutată în şcoli, pentru că s-au făcut investiţii în mobilier de zeci de milioane de euro, la nivel naţional. Apoi, vorbim despre formarea cadrelor didactice, despre curriculă, despre restrângere de activitate la învăţători pentru clasa pregătitoare, dacă clasa pregătitoare merge la grădiniţă. În Timiş avem circa trei mii de elevi de clasă pregătitoare”, a detaliat Marin Popescu. AGERPRES