Cluj: jumătate din candidaţii la titularizare au obţinut note peste 7

cuibus_valentin.jpgCinci cadre didactice au obţinut note de 10 la concursul de titularizare din judeţul Cluj, urmând să fie încadrate în sistemul de învăţământ pe perioadă nedeterminată, dar alţi şase profesori au obţinut note cuprinse între 1 şi 2.

Potrivit inspectorului şcolar general Valentin Cuibus, procentul cadrelor didactice care au reuşit să obţină la acest examen note peste 7, care le asigură posibilitatea de a ocupa un post pe perioadă nedeterminată în sistemul de învăţământ, este de peste 50%.

“La examenul de titularizare au fost înregistraţi un număr de 1.011 candidaţi care şi-au depus lucrările, 4 lucrări fiind anulate deoarece aveau semne distinctive. Procentul cadrelor didactice care au obţinut note peste 7, care le oferă posibilitatea de a ocupa posturi pe perioadă nedeterminată, este de 55,91%, iar al celor care au obţinut note peste 5 şi care vor deveni suplinitori pe perioadă determinată, este de 89,03%. Au fost cinci profesori cu note de 10, la specializările Educaţie Muzicală, Psihologie Specială şi Matematică, dar s-au înregistrat şi 117 cazuri de cadre didactice cu note sub 5, faţă de 173, câţi au fost în 2015”, a spus Valentin Cuibus.

În total, 117 candidaţi au primit note mai mici de 5, iar printre aceştia se numără şi şase persoane care au obţinut note între 1 şi 2, cea mai mică fiind 1,20, la specializarea Religie Ortodoxă.
Inspectoratul Şcolar Cluj a scos la titularizare anul acesta un număr de 69 de posturi pe perioadă nedeterminată, din care 53 în mediul urban şi 16 în mediul rural. De asemenea, sunt 1.281 posturi de suplinire pe perioadă determinată, din care 705 catedre complete. AGERPRES