univ buc.jpgÎn perioada 25-26 februarie va avea loc, la Bucureşti, întâlnirea de lansare a proiectului “From Fiscal Compact to Constitution. Shaping a Legal Form for the Balanced Budget Rule” , proiect de cooperare internaţională de amploare între cercetători români şi francezi în cercetarea fundamentală în drept ca domeniu al ştiinţelor sociale.

Întâlnirea va reuni reprezentanţi ai Centrului de Drept Constituţional şi Instituţii Politice din cadrul Facultăţii de Drept a Universității din Bucureşti şi ai Institutului “Louis Favoreu” de pe lângă Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice, Universitatea Aix-Marseille.

Proiectul From Fiscal Compact to Constitution. Shaping a Legal Form for the Balanced Budget Rule reprezintă un demers de interes deosebit pentru colaborarea francofonă în domeniul cercetării fundamentale de înalt nivel academic. Cercetătorii vor realiza o analiză comparativă a modului în care a fost transpus în legislaţia internă română şi franceză principiul echilibrului bugetar înscris în Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa, semnat la 2 martie 2012 între 25 de state membre ale Uniunii Europene. Acest exerciţiu s-ar putea constitui într-un proiect – pilot pentru analize similare ale legislaţiilor naţionale din celelalte state membre ale Uniunii Europene. Demersul va urmări decelarea unui model legislativ de implementare raţională a principiului echilibrului bugetar, într-un mod complementar cu alte principii relevante pentru funcţionarea statului, inclusiv asigurarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

Proiectul abordează un subiect de mare actualitate nu numai pentru comunitatea ştiinţifică, ci mai ales pentru factorii decizionali la nivel naţional, european şi internaţional și are un potențial sporit de aplicabilitate practică, întrucât priveşte inclusiv mecanisme utilizate de finanţatori internaţionali precum Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială pentru a sprijini eforturile statelor aflate în criză economică de a ieși din aceasta. Principiul echilibrului bugetelor publice este un concept central în cadrul a numeroase încercări de natură economică, juridică şi politică din lumea întreagă, de remediere a crizei economice şi financiare mondiale. În special în contextul românesc, cercetarea în cadrul acestui proiect vizează un domeniu important, economia şi finanţele publice, abordat inclusiv în cadrul discuţiilor privind modificarea Constituţiei României care au loc în prezent.

Proiectul From Fiscal Compact to Constitution. Shaping a Legal Form for the Balanced Budget Rule a câştigat competiţia lansată în 2012 de UEFISCDI şi Agence Nationale de la Recherche privind cadrul de colaborare în cercetarea ştiinţifică România – Franţa, fiind singurul proiect selectat pentru finanţare în domeniul ştiinţelor sociale şi umaniste din cele 90 de proiecte de cooperare româno-franceză declarate eligibile de către ambele agenţii finanţatoare.