Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ionel Ciucă, a participat, pe 15 noiembrie, la ceremonia aniversară a Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, cu prilejul împlinirii a 95 de ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ.

La activitate au fost prezenţi şi reprezentanţi ai oficialităţilor publice locale şi judeţene, absolvenţi, cadre didactice şi militare active sau în rezervă, evenimentul fiind marcat printr-un ceremonial militar, un spectacol aniversar şi vizitarea colegiului.

Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc continuă tradiţiile Liceului Militar „Ştefan cel Mare” din Cernăuţi, înfiinţat la 25 noiembrie 1924, prin Înalt Decret Regal nr. 3889, promulgat şi semnat de regele Ferdinand. De-a lungul timpului, colegiul a avut peste 12.000 de elevi, în 80 de promoţii, iar cei mai mulţi dintre absolvenţi au îmbrăţişat şi s-au remarcat în cariera militară, aproximativ două sute ajungând la gradul de general, zece au devenit şefi ai unor structuri militare centrale, iar 15 au fost decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”. Alţi absolvenţi sunt recunoscuţi ca specialişti în ştiinţe militare, personalităţi în cercetarea ştiinţifică, în viaţa economică, socială şi culturală.

În prezent, la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” se asigură dezvoltarea unui învăţământ modern şi eficient, prin implementarea de programe şi proiecte de educaţie bine fundamentate şi prin instituirea unui sistem viabil de management al calităţii. Elevii colegiului au făcut dovada pregătirii lor prin rezultatele foarte bune obţinute la examenul de bacalaureat şi la admiterea în academiile militare. Totodată, aceştia au participat la concursuri şi olimpiade şcolare, prestaţia lor fiind apreciată cu premii şi distincţii în competiţiile locale, naţionale şi internaţionale.

Calitatea actului didactic şi educativ a fost recunoscută de Ministerul Educaţiei Naţionale prin acordarea titlului de „Colegiu naţional”, începând cu anul 2014, iar pentru pentru performanţele obţinute în activitatea de promovare şi dezvoltare a dimensiunii europene a educaţiei, în anul 2013, 2016 şi 2019 instituţia a fost declarată „Şcoală Europeană”. AGERPRES