Colegiul Naţional “Andrei Şaguna” din Braşov – pe primul loc în ţară, în urma Evaluării Naţionale

Colegiul Naţional “Andrei Şaguna” din Brașov s-a situat pe primul loc în ţară în urma examenului de Evaluare Naţională, cu media 9,71 a celor 33 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, surclasând astfel alte colegii naţionale de prestigiu, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Braşov, Valentin Bucur.

Potrivit sursei citate, o altă unitate de învăţământ de elită din Braşov, Colegiul Naţional “Dr. Ioan Meşotă”, se află, în acelaşi clasament, cu media 9,56, pe locul 7.

Conform lui Bucur, judeţul Braşov este pe locul patru în ţară, după Cluj, Iaşi şi Argeş, la numărul de medii de 10 obţinute de candidaţii la acest examen şi între primele 10 judeţe în ce priveşte procentul de promovabilitate.

În acest an, la examenul de evaluare naţională, 30 de absolvenţi de clasa a VIII-a au obţinut medii de 10, număr de trei ori mai mare decât cel de anul trecut, în timp ce procentul de 77,6% de medii peste 5 este aproximativ egal cu cel din 2019. AGERPRES